Violente in Darfur

Darfur www.infocrestin.ro(Israel) Violenţele din provincia sudaneză Darfur se soldează în fiecare zi cu nenumărate victime omeneşti. În ultima vreme, tot mai mulţi refugiaţi sudanezi şi-au găsit adăpostul în Israel, iar numărul lor pare a fi într-o continuă creştere.
Grupul de refugiaţi sudanezi provin din provincia Darfur. Oamenii şi-au părăsit patria pentru că acolo sunt aproape zilnic martori la masacre. Ei au mers pe jos până în Egipt şi au trecut graniţa în Israel. Unii dintre ei au fost prinşi trecând ilegal frontiera şi au ajuns în închisoare, în timp ce alţii au fost cazaţi, conform cerinţelor umanitare internaţionale, în kibuturi sau mosavuri. Autorităţile israeliene încearcă acum să îi identifice pe refugiaţi, în timp ce diferite organizaţii umanitare le poartă de grijă.

Memorialul Holocaustului Yad Vasem a reacţionat rapid, printr-o invitaţie făcută refugiaţilor. Când directorul Avner Salev i-a primit pe primii 12 sudanezi la Yad Vasem, el a subliniat faptul că este foarte important ca genocidul din Darfur să fie adus la cunoştinţă opiniei publice mondiale. Această regiune a fost în trecut un adevărat centru al comerţului cu sclavi. Începând cu rebeliunea sângeroasă din anul 2003, Sudanul este zguduit de numeroase crime care au ca scop « purificarea etnică » a ţării. Salev a subliniat faptul că poporul evreu este în totalitate solidar cu sudanezii persecutaţi : « Noi, evreii, încă purtăm în adâncul fiinţei noastre amintirea cumplită a tot ce a însemnat Holocaustul. Nu putem să stăm pur şi simplu cu mâinile în sân atunci când refugiaţii din Darfur bat la uşa noastră şi ne cer sprijinul. Amintirea trecutului şi valorile universale ale iudaismului ne obligă să îi ajutăm cum putem pe cei persecutaţi ».

În timp ce sudanezii au fost conduşi prin muzeu, a domnit o tăcere emoţionantă. Multe dintre exponatele pe care le-au putut vedea acolo le-au amintiti de propriile lor experienţe. La încheierea turului, cu toţii au fost de părere că între ei şi poporul evreu s-a creat acum o legătură specială.

Darfur 2 www.infocrestin.roAtât organizaţiile umanitare americano-evreieşti, cât şi organizaţia israeliană « Comitetul pentru sprijinirea refugiaţilor din Darfur » (CARD) au intervenit constant pentru ameliorarea situaţiei acestor oameni loviţi de soartă. În luna februarie a acestui an, doi deputaţi ai Knesset-ului – Gilead Erdan, de la Partidul Likud şi Avisay Braverman, de la Partidul Muncii – au prezentat o petiţie în care solicitau adoptarea unei legi speciale prin care să li se acorde azil politic celor 320 de refugiaţi sudanezi sosiţi până acum în Israel. Până la închiderea redacţiei, autorităţile nu luaseră încă o decizie finală în această chestiune. Există teama că acesta este doar primul val de refugiaţi din Sudan căruia Israelul va fi nevoit să-i facă faţă. AN

Este semnificativ faptul că lumea nu acordă prea multă atenţie genocidului din Darfur – o problemă despre care se vorbeşte mult prea puţin. În schimb, atunci când Israelul omoară un terorist palestinian, acest lucru este intens dezbătut în întreaga Europă, şi nu numai. Lumea este minţită în continu. Israelul este imaginea marelui inamic al unei omeniri fără Dumnezeu. Acest fapt explică totul. CM

Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.misiuneabis.ro

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii