Un miracol pe care nu l-am vazut niciodata in 50 de ani de slujire!
 Evanghelistul german Reinhard Bonnke îşi îndreaptă atenţia spre naţiunea nigeriană. După o campanie în Nsukka şi Okitipupa în cursul ultimului trimestru din 2008, el va merge în Ozoro din 21 până în 25 ianuarie şi în Mubi din 11 până în 15 februarie 2009. Dar deja trecerea lui prin Nsukka a marcat suflete.
“S-au produs multe miracole notorii, inclusiv o minune pe care eu n-am văzut-o niciodată până acum în cei 50 de ani de slujire!” a declarat Reinhard Bonnke în revista lui Impact. Acest miracol excepţional la care se referă este vindecarea instantanee a lui Umeka, Chinwendu şi Chuckwudi, cei trei copii orbi ai D-nei Regina Attah. “Atunci când m-am rugat ca ochii orbi să se deschidă în numele lui Isus” explică el, “ei şi-au recuperat vederea în acelaşi moment, în aceaşi clipeală de ochi ca să zicem aşa.”
Surprinsă şi aproape incredulă faţă de această mărturie uimitoare, echipa misiunii CFAN (Cristos pentru toate naţiunile) a avut grijă să verifice spusele lor, şi s-au dus în satul d-nei Regina Attah. Conform raportului lor, nu mai este urmă de îndoială: “minunea este absolut adevărată”.
 Pe lângă această minune aparte, sute de milioane de nigerieni au fost atinşi de mesajul Evangheliei.
 
Nimic nu va mai fi la fel în Nsukka

 În timpul reuniunii finale, mai mult de 425.000 de persoane s-au grăbit să-i asculte pe Reinhard Bonnke şi Daniel Kolenda, tânărul său coleg. Şi în total, conform misiunii CFAN, mai mult de 1.500.000 de nigerieni au asistat la cele cinci seri de evanghelizare. În faţa unui astfel de bilanţ, evanghelistul plin de bucurie afirmă: “Tot oraşul, cât şi împrejurimile acestuia au fost bulversate de ceea ce s-a întâmplat în campania de evanghelizare. De acum înainte, suntem siguri că nimic nu va mai fi la fel în regiunea Nsukka. Slujim unui Dumnezeu cu adevărat puternic”.

Sursa www.topchretien.com
 

Comentarii 

 
0 #1 marian 15-12-2010 02:32
de unde sute de milioane de nigerieni au fost atinsi de mesajul evangheliei,,,, ,,pai ce populatie are niger ?
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii