M-am prins de flori, de spini,

De stânci, de frânghii şi de mâini

M-am prins să scap,

Să nu cad în adânc

M-am prins de oameni mari

De tot ce este nobil

De tot ce s-a părut că-i sfânt

Şi-acum trădat de toate

Alunec adânc, tot mai adânc

Spre suferinţă...

Mă uit în ochii Tăi iubitul meu

Mă prinzi, mă laşi

Speranţa mea e totuşi biruinţă

Iubitul meu, Hristos

Tu nu mă poţi trăda.

Autor: dr. Iacob Coman