Mizerie… mizerie… şi încă o dată mizerie! Îmi dau toată silinţa să mai inspir şi expir măcar pentru o singură dată.

Dar nu, nu şi nu! Nu pot accepta să fiu înconjurată de priviri pline de ura şi dispreţ, de inimi reci ca holurile unui sanatoriu, de suflete legate în lanţuri negre şi gri, înroşite, de vorbe ucigătoare aruncate ca un cuţit ascuţit străpungând sufletele unora, de oameni care se înjosesc, de fete care tânjesc să se vândă, de băieţi… of ce greu e… de băieţi care privesc doar formele corpului la o fată, de înjurături în familii, de părinţi frustraţi, de ochişorii trişti ai copiilor care nu primesc dragoste… sfâşietor!

Ah… Tată în acest tablou m-ai desenat! Între aceşti oameni inconştienţi care au nevoie disperată de Tine, care doar un pas… un pas mic, acceptând dragostea TA enormă… trebuie să facă! M-ai desenat în acest tablou… dar m-ai desenat ca să mă pot ruga pentru ei! Tată, fiindcă şi ei pot avea strălucirea mea din ochi, ajută-mă să mă rog tot şi tot mai mult pentru ei, le vreau umbra în splendoarea Ta!

Daria Luca