Sambata Familiei

Sambata FamilieiTrăim în postmodernism şi asta ne ocupă tot timpul. Ne facem timp pentru aproape orice fleac, mai puţin pentru Dumnezeu şi pentru familie. Am devenit oameni controlaţi de lucruri şi stări în loc să le controlăm noi pe ele. Părinţii îşi educă din ce în ce mai greu copii, iar cuplurile trăiesc „crize” tot mai intense.

„Meseria” de părinte a devenit una dintre cele mai grele „meserii”. Nu implică doar aptitudine, ci mai ales responsabilitate. Orice părinte îşi doreşte copii morali într-o lume imorală. Dar asta înseamnă să ştii „meserie”.

De asemenea, ideea de cuplu fericit pentru unii a devenit istorie sau doar o formulă din basm. „Crizele” şi-au urmat cursul lor, iar unele cupluri nu le-au făcut faţă, apelând la divorţ. Divorţul însă nu rezolvă problemele, ci le înmulţeşte.

Pentru că Biserica este responsabilă de mântuirea şi educarea familiei, Biserica Făclia vine în sprijinul acestei „instituţii” prin organizarea unei întâlniri numite „Sâmbăta familiei” cu tema „Familia postmodernă”, care va avea loc sâmbăta, 9 Mai, Sala Millenium, Str. Vasile Lucaciu, nr.2, Baia Mare. INTRAREA LIBERĂ

Va rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră până în data de 03 Mai 2009, la numărul de telefon: 0745 837514 – Delia Grigorescu

 Programul conferinţei!

 “Sâmbăta Familiei”, Biserica Făclia, Baia Mare, ediţia I

 Invitat: Petrică Mihenţ – consilier familial

Tema întâlnirii: Familia postmodernă

Programul Întâlnirii:

9.30 – 10.00 - Primirea participanţilor

10.00 – 10.30 - Laudă şi Închinare

10.30 – 12.00 - Sesiunea I – “Meseria” de părinte

12.00 – 12.30 - Sesiune de întrebări

12.30 – 14.00 - Pauză de masă

14.00 – 16.00 - Timp Liber (vizitare unor obiective din oraşul Baia Mare)

16.00 – 16.30 - Laudă şi Închinare

16.30 – 18.00 – Sesiunea a II – a – Crizele în Cuplu

18.00 – 18.30 – Sesiune de întrebări

18.30 – Încheierea Conferinţei

 

Comentarii 

 
0 #1 mariana 04-05-2009 12:08
Ma rog ca Dumnezeu sa lucreze prin fratele Mihent, ca familiile sa inteleaga ca dragostea lui Dumnezeu pentru noi fiecare este melimitata si doar el poate pune dragoste , pace si intelegere intre sot si sotie, parintii si copii. Doresc ca Dumnezeu sa ne invete sa traim pe placul sau, dandu-i cinste, onoare si glorie numeleui sau cat vom trai pe acest pamant.
Citat
 
 
0 #2 SANDRA 11-05-2009 22:18
va rog sa mi trimiteti si mie inregistrarea audio sau video nu am reusit sa merg la conferinta va multumesc.
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii