Sa-L cunoastem pe Dumnezeu – chiar de la inceput!
Sa-L cunoastem pe Dumnezeu – chiar de la inceput!Vineri, 1 august de la ora 17.00 la ora 21.00, în Baia Mare, la Biserica Penticostală „Maranata”, se va ţine un seminar despre educaţie creştină pentru copii mici (bebeluşi şi copii cu vârsta până la 4 ani).

Împreună cu:
Doris şi Rolf-Dieter Braun (Germania)
 
Seminarul se adresează în mod direct:
- părinţilor şi bunicilor,
- celor care conduc un grup pentru mame cu copii mici,
- învăţătorilor de şcoală duminicală pentru copii mici.
 
Acest seminar vă va da idei despre cum să conectaţi viaţa de zi cu zi a unui copil mic cu Dumnezeu. 

Există diferite modalităţi de a transmite idei de bază importante copiilor mici şi de a comunica cu ei. De aceea ar trebui să folosim primele luni şi primii ani ai copilului pentru a pune o fundaţie bună pentru viaţa de mai târziu a acestuia.

Cercetările ştiinţifice confirmă din ce în ce mai mult importanţa primilor ani de viaţă pentru dezvoltarea copilului în următorii ani. Ceea ce copilul experimentează în primele luni şi ani de viaţă clădeşte fundaţia pentru anii care vor veni. De aceea este important ca bebeluşii şi copiii noştrii să experimenteze de la bun început faptul că sunt iubiţi, îngrijiţi şi să ştie că în ceruri este un Tată iubitor care i-a creat într-un mod minunat şi căruia Îi pasă de ei.

Orice fiinţă umană are nevoie de hrană bună pentru a creşte şi a deveni puternică. Noi vrem să ne hrănim copiii cât de bine putem pentru ca ei să se dezvolte bine şi să devină puternici. Ca şi creştini ştim că noi nu avem nevoie doar de hrană fizică ci şi de hrană spirituală. Acest lucru este valabil şi pentru bebeluşi şi copii mici. Dar cum putem să facem acest lucru la o vârstă la care nu putem să comunicăm la nivelul intelectului?
 
Subiectele seminarului:
* Fundaţia biblică  - cum vede Dumnezeu copiii?
* Temelia dezvoltării – dezvoltarea copiilor la vârste mici.
* Sfaturi practice:
- Cum pot să conectez viaţa de zi cu zi a copilului meu cu Dumnezeu?
- Cum pot să creez programe scurte pentru bebeluşi şi copii mici?
- Cum pot să încep un grup pentru mame cu bebeluşi şi copii mici?
- Cum ar arăta un grup pentru bebeluşi şi copii mici într-un context de şcoală duminicală?

Contact:
Pentru mai multe informaţii despre seminar: Violeta Horj – 0730-266211, violeta27@yahoo.com  sau Mihaela Petcaru – 0723-479136, mihaelaonea@gmail.com

Nota: Nu se percepe taxă pentru seminar, dar fiecare participant va trebui să achite suma de 10 RON, care reprezintă contravaloarea materialelor care vor fi prezentate.
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii