Rick Warren scandalizat de homosexualii din SUA

 Invitarea lui Rick Warren la investirea lui Barack Obama scandalizează comunitatea gay din SUA.

Conform unei ştiri transmise de AFP, Fox News, ABC News, CBN şi alte agenţii de presă, preluată şi de HotNews, decizia lui Barack Obama de a-l invita pe pastorul baptist Rick Warren, cunoscut pentru poziţiile sale împotriva avortului şi a căsătoriilor dintre homosexuali, pentru a susţine o rugăciune în cadrul ceremoniei de investitură a scandalizat comunitatea gay şi grupurile aşa numit “progresiste” din SUA.

Prezentat drept noul Billy Graham al Americii, Rick Warren este unul dintre cei mai cunoscuţi pastori creştini din SUA, reuşind să atragă peste 20.000 de credincioşi în fiecare duminică, în biserica sa Saddleback Church din Lake Forest, California.

Autor prolific al unor cărţi devenite best-seller, Rick Warren a afirmat într-una dintre lucrările sale că, “din punct de vedere moral, căsătoria gay este echivalentul căsătoriei dintre un frate şi o soră” şi a comparat avortul cu un “holocaust”. De altfel Rick Warren a susţinut activ “Amendamentul 8 al referendumului din California, adoptat în  noiembrie, potrivit căruia singurele căsătorii constituţionale sunt cele dintre persoane de sex diferit.

Deranjată de iniţiativa lui Obama de a-l invita pe cunoscutul pastor la ceremonia de investitură, organizatia Human Rights Campaign (HRC) a denunţat, într-o scrisoare adresată preşedintelui ales, participarea pastorului la ceremonia de investire. ”Invitarea pastorului Rick Warren pentru a susţine o rugăciune în cadrul ceremoniei de investire reprezintă o adevărată palmă pentru homosexualii americani”, susţine Joe Solmonese, preşedintele HRC. ”Eşecul nostru privind Amendamentul 8, care privează de la dreptul de căsătorie cupluri de acelaşi sex care se iubesc şi au o relaţie de lungă durată este cel mai grav lucru care s-a abătut asupra comunităţii noastre în ultimii 40 de ani”, adaugă organizaţia.

Şi alte organizaţii de aceeaşi teapă şi-au exprimat dezacordul. Reprezentanţii organizaţiei “People for the American Way” au declarat că invitaţia lui Rick Warren la această ceremonie reprezintă “o mare dezamăgire”.

“Rick Warren se bucură deja de toată atenţia necesară, prin cărţile sale şi prin apariţiile media. Pastorul nu are nevoie şi nici nu merită această onoare”, consideră purtătorul de cuvânt al organizaţiei amintite mai sus.

Amintim că în septembrie, Obama a participat, alături de John McCain, la o dezbatere pe teme religioase - o premieră în campania electorală americană - în cadrul căreia pastorul Rick Warren i-a întrebat pe cei doi rivali despre raporturile cu credinţa, despre cel mai mare păcat al lor sau despre definiţia răului.

Fox News mai precizează că în ciuda mesajelor radicale venite din partea comunităţii gay, Obama nu şi-a retras invitaţia, precizând că el şi cu Warren nu manifestă aceleaşi puncte de vedere asupra tuturor lucrurilor dar la ceremonie au fost invitaţi în mod special oameni care reprezintă o diversitate de puncte de vedere. Repetând un slogan al campaniei sale, Obama a mai precizat: “Putem să nu fim de acord fără a deveni dizagreabili şi să ne focalizăm asupra lucrurilor ce ne unesc, ca Americani. (”We have to disagree without being disagreeable and then focus on those things that we hold in common as Americans.”)

 

 

Comentarii 

 
0 #1 cristina 26-12-2008 23:20
homosexualii astia si-au luato in cap cu prea multa libertate...Slava Domnului k in Romania inca nu s-a legalizat casatoria dintre homosexuali si lezbiene...
Citat
 
 
0 #2 alex 31-12-2008 13:42
da intradevar,bine ca nu sa legalizat casatoria intre persoane de acelasi sex ma rog ca DZEU sa nu faca ca,casatoriea intre 2 pers de acelasi sex posibila in romania este cea mai mare uraciune inaintea lui dzeu avem exzemplu sodoma si gomora ce sa intamplat cu aceste 2 mari tinuturi datorita stricaciuni in care cei din SODOMA SI GOMORA TRAEAU mania lui dzeu s-a aprins asupra lor la fel se va intapla si in vreurile acestea mainia lui DZEU se va pogora peste tara care aproba aceasta uraciune cat si peste cei care aleg sa traeasca in ea toate au vremea lor DZEU insa mai da ragaz oamenilor si vrea ca toti oameni sa nu moara ci sa aiba viata vesnica dar trebue ca omul sa aleaga voia lui DZEU ,sa aleaga viata binele,intr-un cuvat omul trebue sa se intoarca de la calea cea rea si sa se pocaiasca de pacatele lor si astfel vine ertarea lui DZEU,astfel fara pocainta nu este iertare ,fara iertare,nu este viata vesnica si moartea si blestemul intr-un cuv :I-A-D,MOARTE VESNICA
Citat
 
 
0 #3 Sebi 02-01-2009 11:12
Atat i-ar mai trebui si Romaniei sa legalizeze casatoriile dintre persoane de acelasi sex. Vad ca lumea incepe sa se conduca dupa propriile reguli, ceea ce va duce la haos. Unde nu este prezent Dumnezeu, este depravare, crima, si multe altele.
Vai de tine pamantule caci nu mai stiu cat te suporta Dumnezeu.
Citat
 
 
0 #4 john 05-01-2009 11:32
atentie !
Dumnezeu iubeste pacatosul, dar uraste pacatul !
Domnul ISUS a murit si pt cei in discutie !
concluzie: fiti intelepti ca serpii si la rautate ca porumbeii, ca si din ei sa fie salvati cat mai multi !
rugati-va si pt ei !
Citat
 
 
0 #5 Trif Loredana Roxana 26-04-2010 13:01
Vreau s? i-au neap?rat leg?tura cu fratele Rick Warren. Este foarte important. Mai important decât v? pute?i da seama.
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii