Viaţa e făcută din urcuşuri şi coborâşuri – până aici nimic original... Sunt licăriri de veselie, zâmbete şi fericire. Şi apoi momente puţin mai dificile de traversat: prieteni care pleacă departe, fiinţe dragi care ne părăsesc, perioade de îndoială, de decepţii, de deprimare, în fine – ştiţi bine...

Se întâmplă tuturor, chiar şi celor mai buni dintre noi. Adesea reuşim să urcăm panta încetişor, ne încurajăm şi ne zicem: Aşa e viaţa! Şi viaţa continuă...

Şi e adevărat, continuă. Dar rămân acele cicatrici în inimă, pe care le simţim din când în când; şi această amărăciune renaşte atunci când credeam că am întors pagina. Târziu de tot ajungem la concluzia: Viaţa doare!

Dar mai este ceva ce nu vedem întotdeauna în acele momente de solitudine, atunci când credem că nu mai este nimeni să ne ridice moralul, rămâne totuşi cineva...

Un prieten pe care nici măcar nu l-am observat, care aşteaptă, aproape, să ne ridicăm ochii şi să-l vedem. Un prieten, cel mai bun care ar putea exista; care ne priveşte zbătându-ne în îngrijorările noastre, care ne vede plângând în tăcere, care ne aude suspinele noastre, care cunoaşte cele mai profunde dorinţe ale noastre.

Un prieten căruia i-ar plăcea atât de mult să ne ajute, să ne întărească; un prieten gata să se sacrifice pentru noi. Un prieten adevărat, care aşteaptă răbdător să-i cerem ajutorul.

Poate nu l-aţi observat niciodată, dar El e aproape, aşteaptă... e suficient să ridici ochii!

Cristina Bran