 Vestigii ale israeliţilor, romanilor, bizantinilor sau musulmanilor au fost atent conservate de-a lungul timpului în Ierusalim. Ruinele Ierusalimului au iscat uneori şi controverse printre istorici. În „Oraşul lui David“, unde se crede că regele cu acelaşi nume a pus pietrele de temelie ale Ierusalimului în jurul anului 1.000 î.Cr., au fost dezgropate ruinele cetăţilor înălţate de canaaniţi şi israeliţi şi ale reşedinţelor iudaice din secolele VIII şi VII î.Cr. Prin catacombe se ascunde şi „Puţul lui Warren“ - vechiul acces subteran la izvorul Ghihon -, botezat după exploratorul Charles Warren, care l-a descoperit în secolul al XIX-lea. Iar reşedinţele bogătaşilor de pe vremea regelui Irod, printre care şi preoţi ai Templului, au ieşit de sub săpături în „Cartierul lui Irod“ sau grăiesc prin „Casa arsă“.
La colţul subvestic al Muntelui Templului, grădina arheologică Ophel dezvăluie 2.500 de ani din istoria Ierusalimului în 25 de straturi de ruine. Treptele antice şi poarta Hulda, prin care credincioşii intrau în interiorul celui de-Al Doilea Templu, laolaltă cu rămăşiţele unor mari palate datând din perioada musulmană a secolului VII, sunt cele mai importante artefacte dezgropate aici. Pe de altă parte, în „Citadela“, ce adăposteşte „Turnul lui David“, excavările au scos la iveală trei turnuri construite de regele Irod şi structuri din perioadele romană, bizantină, a cruciaţilor sau a turcilor. Iar săpăturile din anii ’70 pentru fundaţiile unor blocuri de apartamente din Cartierul Evreiesc au scos-o la lumină pe „Cardo“, o stradă romano-bizantină transformată ulterior într-o grădină arheologică şi o arcadă de magazinaşe. O comoară arheologică aparte a Ierusalimului este însă mormântul săpat în stâncă de Iosif din Arimateea, aflat la 50 de metri de Muntele Golgota, unde se crede că a fost înmormântat Isus după crucificarea sa. |
