Misiune in Uganda
Misiune in UgandaÎn lupta cu duşmanii văzuţi şi nevăzuţi
ai ţării din inima Africii

Ne-am întors după două luni de misiune în Uganda.  A fost un timp binecuvântat dar cu provocările lui. Cea mai mare parte a misiunii ne-am desfăşurat-o în satul Kitwe din districtul Ntungamo, şi în alte localităţi din jur (în Sudul ţării).

Am locuit în curtea unei clinici, un fel de dispensar cu maternitate care acordă ajutor la sute de pacienţi ai locului pe zi, dar şi multora din Ruwanda care e la câţiva km. Am avut condiţii destul de bune exceptând apa murdară şi puţină, şoarecii, şobolanii, sutele de furnici care intrau uneori în casă şi şerpii veninoşi care veneau până aproape. Am lucrat zilnic în această clinică înregistrând oamenii veniţi, mergând cu asistentele prin sate la vaccinat copii şi gravide, vopsind, făcând curat, rugându-ne pentru bolnavi, vorbindu-le în fiecare dimineaţă din Biblie.

De asemenea am slujit în multe biserici locale, chiar şi cu cea tradiţională anglicană, am organizat numeroase evenimente de evanghelizare în satele din jur şi am participat la organizarea Zilei Globale de Rugăciune la care au venit aproximativ 1000 de oameni. Câteva zile am lucrat şi în şcolile din comună predând religie sau alte subiecte utile şi făcând educaţie despre SIDA.

Deşi se declară în proporţie de 85% o ţară creştină şi chiar soţia, copiii preşedintelui sunt născuţi din nou (creştini neoprotestanţi), am observat încă din primele noastre zile acolo că Uganda are mulţi duşmani fizici şi spirituali :

BOLILE- cei care veneau la clinică cel mai frecvent aveau malarie sau SIDA. Uganda a pierdut deja o generaţie datorită virusului mortal HIV. Deşi s-a facut educaţie multă în şcoli, pe sate, în biserici, procentul celor infectaţi este încă mare. Cam 30% din gravidele testate au SIDA şi asta înseamnă că şi soţii, probabil şi mulţi dintre copiii care se vor naşte. Principala cauză a acestei tragedii este una spirituală – păcatul. E ceva obişnuit printre bărbaţii tarii să lase lucrul în seama soţiilor şi copiilor şi ei să petreacă timp cu alte femei. Destul de mulţi au mai multe soţii . Echipa noastră s-a rugat pentru cei bolnavi şi de câte ori am avut ocazia le-am spus că aceste comportamente aduc boli şi sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Am creat chiar şi o scenetă pe care am prezentat-o în multe locuri despre SIDA, violenţa în familie şi alte nenorociri ce pot fi aduse de Satan dacă fac voia lui.

SĂRĂCIA- măcinată până acum câţiva ani de războaie externe şi interne, încă străbătută în nord de grupuri de rebeli, ţara se dezvoltă încet deşi este privilegiată de o climă blândă şi un pământ mănos. Condiţiile sunt grele, oamenii supravieţuiesc plantând banani şi pomi de cafea şi crescând câteva animale. Bicicleta e cel mai folosit mijloc de transport, rar motorete sau maşini. Oraşele sunt puţine şi slab dezvoltate. Sunt zone întregi fără electricitate. Singurele servicii sociale sunt acordate de organizaţii sau biserici. Şcolile arată jalnic şi sunt în engleză, o limbă pe care puţini localnici o cunosc. Aproape jumătate din cei veniţi la clinică nu ştiau să-şi scrie nici măcar numele. La acestea se adaugă lipsa de speranţa, un spirit întreprinzător redus şi lenea capilor de familie. Naşterea copiilor este o competiţie, având de la 5-7 în sus dar mulţi dintre ei cresc cu matoke (piure de banane verzi) şi nu ajung să aibă nici o educaţie sau un viitor. De fapt 60% din populaţia Ugandei e sub 14 ani.

TRADIŢIILE ŞI VRĂJITORIA- la început ne-am bucurat să-i vedem pe ugandezi atât de înflăcăraţi în închinare şi rugăciune în biserici, uneori 5-6 ore la rând. Deşi păreau ciudaţi cu dansuri, bătăi din palme, ritmuri sălbatice, tobe şi strigăte ca în jungla, nu forma ci esenţa creştinismului lor ne-a pus pe gânduri. Predicile lor sunt poveşti şi parabole din care greu iei ceva real şi mai puţin din biblie, despre Dumnezeu sau mod de viaţă creştinesc. Puţini au biblii în biserici şi de fapt la învăţătură încep să se foiască şi să plece. Mulţi spun uşor DA lui Hristos sau cu mândrie că aparţin unei biserici sau alteia dar văd în asta o tradiţie şi împletesc mersul la biserică cu viaţa în păcat. Satele sunt pline de vrăci şi vrăjitori şi am văzut deseori la clinică oameni cu urme de tăieturi ritualice sau purtănd aţe, cârpe, saculeţi « vindecători », « protectori » sau alte obiecte vrăjite. Tobele vrajitorilor bat în multe nopţi, chiar ziua în amiaza mare, întâlneşti îndrăciţi la tot pasul. Ne-am simţit ca în timpurile biblice luptând cu acest inamic nevăzut- Satan, peste tot unde am fost. La toate evanghelizările aveam cel puţin 5-6 oameni care spuneau că s-au îmbolnăvit în urma unor licori date de aceşti vraci sau care începeau să tremure, să verse, să vorbească limbi ciudate. Ne-am rugat şi am văzut eliberări şi vindecări. Să ne rugăm ca acestea să fie de durată şi să nu se întoarcă la vraci. În multe rânduri am fost şi noi sub atac prin coşmaruri noaptea sau tulburări, dezbinări, temeri şi alte oprelişti.

Mulţumiţi împreună cu mine lui Dumnezeu  pentru :

-Prima Doamnă a Ugandei - Janet Musevini - care ne-a primit cu braţele deschise şi  ne-a asigurat transportul în siguranţă în Ntungamo

-Zecile de oameni care au venit la Hristos în timpul slujirii noastre acolo. Rugaţi-vă ca decizia luată să fie de durată şi seminţele semănate să dea roade în viaţa lor

-Oamenii care au primit de la Domnul vindecare şi eliberare de duhuri, femeia care şi-a recăpătat vederea, pentru Alex copilul de 10 ani îndrăcit care acum e perfect normal

-Toate bisericile care ne-au invitat să slujim, să facem evanghelizări, să ţinem studii biblice sau programe pentru copii. Fie ca Evanghelia să devină ghidul lor şi nu alte poveşti şi tradiţii

-Pentru cele aproape 50 de femei de la Biserica Anglicană din sat care l-au primit pe Hristos. Am fost acolo cu echipa la invitaţia preotului lor care era deja născut din nou.

-Pentru pastorul Bernard care a tradus pentru noi peste tot. Dumnezeu să binecuvânteze familia şi biserica lui care e facută doar din câteva beţe acoperite sus cu plastic. Are nevoie de spijin de Sus şi de la fraţii creştini de pretutindeni pentru ca visul de a avea o clădire să devină realitate.

-Toţi cei cărora le-am slujit în clinică, în şcoli şi care au putut să vadă prin noi dragostea lucrătoare a lui Dumnezeu

-Modul în care ne-a protejat pe toţi din echipa de boli, accidente şi alte probleme majore ; pentru toţi cei care au făcut un zid tare de rugăciune în spatele meu şi al colegilor

-Cuvintele speciale pe care ni le-a dat în timpul rugăciunii sau studiilor biblice şi ne-au ajutat să creştem.

-Toţi cei care au făcut această misiune posibilă din punct de vedere material. Domnul să le dea binecuvântări speciale în toate domeniile

Înapoi în Africa de Sud- noi lupte şi încercări…
Ne-am întors de 2 zile înapoi la baza de misiune.
Am intrat atât fizic cât şi spiritual în alte ape tulburi.

Poate aţi auzit la ştiri că săptămâna trecută au început aici un fel de răscoale în suburbii. Negrii din populaţia locală, ei înşişi exploataţi şi discriminaţi ani la rândul de colonişti, consideră acum că imigranţii negri sunt cauza sărăciei şi problemelor lor. Înarmaţi cu pietre, ciomege, cuţite atacă străinii care au venit din Somalia, Mozambic, Congo şi din alte ţări sărace, îi omoară, le dau foc la bordeie. Oamenii au fost omorâţi, chiar arşi de vii. S-au pornit în capitală, dar acum aceste incidente sunt peste tot. Peste 15 000 de oameni sunt acum fără case şi fără nimic, căutând siguranţa în tabere de refugiaţi sau în secţii de poliţie. Aseară au început confruntările aici aproape, într-un cartier de colibe în care au lucrat colegii noştri 2 luni ducând Evanghelia. Cei urmăriţi de mania localnicilor s-au adăpostit în biserici şi toată noaptea poliţia şi pastorii au încercat să potolească violenţele. Ne-am rugat până târziu pentru liniştea ţării şi a acestui loc, pentru încetarea urii şi a violenţelor. Alăturaţi-vă nouă pentru ca Domnul să oprească uciderile şi ca echipa noastră să fie în siguranţă aici.

Am încă probleme cu viza mea, am umblat aproape 2 luni pentru a o prelungi aici şi a face şi următoarea şcoală de Evanghelizare prin Producţie Video.  Deşi înainte de a pleca în Uganda mi-au zis că totul e în regulă şi o să-mi dea viza, acum cer alte acte, analize şi  o taxă mare ca s-o depun la ei ca garanţie. Nu ştiu ce vor, localnicii spun că sunt corupţi şi că  aşteaptă mită. Eu mai am doar o săptămână şi viza mea veche expiră. Rugaţi-vă ca luni când merg din nou la ei să rezolve cumva Domnul, pentru că nu sunt dispusă să fac compromisuri.

De asemenea, în ultimul timp am simţit acut lipsa prietenilor, a bisericii din ţară, a unor oameni care să înţeleagă ce vorbesc, să-mi fie aproape la nevoi. Mi-e tot mai greu să înţeleg cultura sud-africană cu mândria şi individualismul  ei înrădăcinat. Nu am colegi de vârsta mea (sunt cu 10-17 ani mai mici) şi pe nimeni care să-mi fie aproape aici. Posibilitatea de a veni în ţară în cele 5 săptămâni cât avem liber, mi se pare de neatins, biletul e aproape 1000 de euro. Adăugat la peste 500 euro cât mai am nevoie pentru şcoală. Nu ştiu dacă e o perioadă normală de oboseală, de şoc la atâtea culturi străine, dacă e un atac de la Satan sau Domnul vrea să mă întorc în ţară. Rugaţi-vă ca să am pace şi înţelepciune în alegeri, ca tot răul să fie spre bine şi cel rău să nu aibă putere. AMIN.

Pentru cei cărora Domnul vă pune pe inimă să mă susţineţi cu un dar pentru a putea continua această misiune, acestea sunt conturile mele din România pe care le puteţi folosi în acest scop:

Ariton D.
RON: RO72RZBR 0000 0600 0877 4590
EUR: RO91RZBR 0000 0600 0830 8745

Raiffeisen Bank SA, Filiala Galaţi

 Misiune in Uganda

 Misiune in Uganda

 Misiune in Uganda

 Misiune in Uganda

 Misiune in Uganda

 

Comentarii 

 
0 #1 aurik 12-06-2008 05:26
ce bn iti sta doctorita:D:-x:D:
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii