Cuvintele nu pot descrie extazul din inima mea. Iar steluţele acestea, aşa pufoase, mă mădăresc aşezându-se pe haina mea. Ce Creator minunat!

Afirmaţia aceasta are două înţelesuri. Primul, să-L laude pe Dumnezeu pentru natura şi rânduielile ei create de El în cel mai minunat mod posibil. Îmi place faptul că a păstrat aceste mici steluţe de zăpadă, să împodobească anotimpul în care se naşte El!

În special în aceste zile pline de stres şi aglomeraţie, parcă numai la cei nevoiaşi ţi-ar mai sta capul. Pe primul plan e Sărbătoarea Crăciunului şi esti preocupat de pregătiri. Astfel marginalizezi alte lucruri pentru care eşti menit să trăieşti.

 

Cu această temă mă opresc, fiindcă doresc să continui explicând starea mea de euforie.

Fiind în Consiliul local al copiilor, am organizat o seară de Crăciun împreună cu micuţii copii din orfelinate. Acest sentiment mi-l însuşisem, deoarece făcusem voia Lui! I-am fost de folos prin acest proiect. Eram încântată de urmările hotărârii mele de a face totul pentru Dumnezeu.

Mă plimbam în timp ce meditam la aceste lucruri frumoase, când, pe stradă, cu puţin în faţa mea, pur şi simplu apare un bătrân ascuns în cojoace. În spate îl urma un cărucior cu lemne.

M-am desprins de gândurile mele, concentrându-mi atenţia spre el. Era aşa frig şi întuneric pe strada adormită, iar el singur. Peste câteva zile va fi Căciunul, el ce va face? Copleşită de compasiune doream cu ardoare să fac ceva pentru el. Dar ce? Cum? Să-l invit la biserică? În primul rând, este un bătrân, iar eu adolescentă. E prea riscant. Chiar dacă n-ar fi aceasta problema, cum ar apărea el în biserică? Totuşi, bătrân sărac, iar noi eleganţi în biserica.

Of, ceva trebuia să fac! De rugat, m-m rugat deja....Am o idee! În poşetă aveam o cutie de ciocolată delicioasă de la primărie. Era unicul lucru pe care-l aveam, aşa că trebuia să-l servesc. Dar cum? Mi s-au înmuiat picioarele, iar inima se zbătea în piept. Mi-era ruşine şi nu aveam curaj.
- Nu te teme, Daria! Eu sunt cu tine!
- Doamne, Tu eşti cu mine! Atunci...îmi voi aduna toate puterile şi voi merge.

Zis şi făcut. Dumnezeu, dovedindu-mi că e cu mine a făcut în aşa fel încât, omul la apropierea mea s-a oprit să se odihnească. O ocazie potrivită. M-am apropiat, scuzându-mă  politicoasă şi l-am servit. La vederea mea i s-a luminat faţa zbârcită de ger şi bătrâneţe. Prima dată a vrut să refuze, dar i-am reamintit că suntem în preajma sărbătorilor, iar pe frigul acesta o ciocolată dulce e perfectă.

Urându-i Crăciun fericit ne-am desparţit. Nu mai reţin în ce a mai constat conversaţia mea cu dânsul. Oricum, pe urmă parcă a dispărut, însă nu şi sentimentul meu de fericire. Din contră, s-a dublat. Nu e frumos? Mie-mi venea să strig de bucurie în gura mare pe strada liniştită.

Acestea sunt urmările unei zile create de Dumnezeu şi ascultate de mine. În plus, ce bine că sunt eu menită să fac fapte bune!