Maini intinse catre ei
Maini intinse catre eiMâini întinse către ei” este un eveniment organizat pentru copiii aflaţi în nevoie: copii care poate au uitat să mai zâmbească, să spere sau chiar să trăiască…

Luna decembrie este luna cadourilor, în care primim şi la rândul nostru dăruim cadouri celor dragi. Dar cum rămâne cu ei, cei pe care lumea îi marginalizează şi îi tratează cu indiferenţă?? Copii bolnavi, copii cu handicap, copii abandonaţi de către părinţi, toţi aceştia au fost privaţi de lucrurile pe care noi le avem şi ni se par banalităţi: o mamă, un tată, haine frumoase, jucării şi cel mai important sănătate fizică şi psihică.
 
Haideţi ca împreună să le facem sărbătorile mai frumoase şi să le dăruim o rază de speranţă. Să le arătăm acestor copii că cineva s-a gandit şi la ei. Şi tu poţi să fii un "Moş Crăciun”. Vino şi dăruieşte puţin din puţinul tău!
 
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 15 decembrie 2007, la Casa de Cultură a  Studenţilor Timişoara, începând cu ora 18:00.

La acest eveniment vor participa solişti şi trupe de muzică din Timişoara.
Evenimentul este organizat de către: Fundaţia Umanitară "TACT”, Asociaţia "DINCOLO DE ZIDURI”, Asociaţia Culturală "TOTALART”.

Dacă doreşti să iei parte la acest eveniment, cumpărând biletul de intrare, vei contribui la ajutorarea acestor copii. Biletul nu are un preţ fix - în schimbul biletului faci o mică donaţie. De asemenea, poţi să pregăteşti chiar tu un cadou, specificând grupa de vârstă şi  dacă este potrivit unui băiat sau unei fete.

Firmele care sunt interesate să sponsorizeze acest proiect  pot face acest lucru pe cale legală, cu contract de sponsorizare (pentru reclamă se poate pune numele firmei pe un afiş sau banner în sală, dar asta numai în situaţia în care anunţa lucrul acesta cu 2 săptămâni înainte). Sponsorizările pot fi în bani sau produse.

Cadourile vor fi dăruite copiilor în data de 22 decembrie, la un eveniment organizat special pentru ei, într-un local închiriat. Evenimentul va dura 3-4 ore, timp în care se va servi masa împreună cu copiii, se vor organiza jocuri şi alte activităţi.

De asemenea, vor fi vizitaţi şi copiii bolnavi de sida de la spitalul Victor Babeş, pentru a duce câte un cadou şi un zâmbet al prieteniei.

Pentru mai multe informaţii: Mihaela Drumof mdrumof@yahoo.com 0747093626, 0768856918
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii