Mai urc o treaptă către veşnicie
Căci către cer eu drumul l-am pornit.
Din vale multe voci vor să mă-îmbie
Dar vreau să merg pe el pân'  la sfârşit.

Zadarnic dă târcoale deznădejdea
Să-şi pună-amprenta peste gândul meu;
Nu forţa-mi proprie ci doar Iubirea
Îmi da puteri să trec prin orice greu.

De s-ar deschide-n drumul meu abisul,
O punte-aş făuri din crucea Sa
Şi-n palme aş cuprinde Paradisul
Ca să-l aşez aici în calea mea.

Şi-ar fi de-atunci mereu doar Primavară
Cu adieri de vânt înmiresmat,
Cu foşnet de iubiri ca-ntâia oară
Când L-am găsit şi El n-a mai plecat.

Şi spinii s-ar preface-n flori colore
De-o parte şi de alta-a drumului,
Pe cerul inimii doar curcubee
Aş fi avut pe scara Cerului.

Iar vântul ar purta o simfonie
Născută din durere şi suspin,
Dar voi uita tristeţea pe vecie
Că nu va fi aicea nici un chin.

M-oi odihni la pieptul Lui atuncea
De toată truda ce am adunat
Şi-oi înţelege cum a fost minunea
Că braţul Său pe Cale m-a purtat.

Mai urc o treptă către veşnicie
Căci către cer eu drumul l-am pornit
Nu mă-nspăimântă-n cale vreo urgie
Căci merg cu El cântând pân' la sfârşit.

                                  Cristina Francu 

                                 21 martie 2008