Mai urc o treapta
Mai urc o treaptă
 
Mai urc o treaptă către veşnicie
Căci către cer eu drumul l-am pornit.
Din vale multe voci vor să mă-îmbie
Dar vreau să merg pe el pân'  la sfârşit.

Zadarnic dă târcoale deznădejdea
Să-şi pună-amprenta peste gândul meu;
Nu forţa-mi proprie ci doar Iubirea
Îmi da puteri să trec prin orice greu.


De s-ar deschide-n drumul meu abisul,
O punte-aş făuri din crucea Sa
Şi-n palme aş cuprinde Paradisul
Ca să-l aşez aici în calea mea.

Şi-ar fi de-atunci mereu doar Primavară
Cu adieri de vânt înmiresmat,
Cu foşnet de iubiri ca-ntâia oară
Când L-am găsit şi El n-a mai plecat.

Şi spinii s-ar preface-n flori colore
De-o parte şi de alta-a drumului,
Pe cerul inimii doar curcubee
Aş fi avut pe scara Cerului.

Iar vântul ar purta o simfonie
Născută din durere şi suspin,
Dar voi uita tristeţea pe vecie
Că nu va fi aicea nici un chin.

M-oi odihni la pieptul Lui atuncea
De toată truda ce am adunat
Şi-oi înţelege cum a fost minunea
Că braţul Său pe Cale m-a purtat.

Mai urc o treptă către veşnicie
Căci către cer eu drumul l-am pornit
Nu mă-nspăimântă-n cale vreo urgie
Căci merg cu El cântând pân' la sfârşit.

                                  Cristina Francu 
                                 21 martie 2008
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii