Mă vrei mai mult, din ce în ce mai mult-
se rupe lumea ca un colţ de haină
cuprinsă-n spini ce sfâşie o taină-
eu strig în rugăciune şi ascult.

Migrează către spaţii linişti sure
cu zbor ciuntit de vânători năuci…
Dar ca-ntr-o-ntâmpinare Tu m-aduci-
un fir de grâu pe-o buză de secure.

Scrâşnind, clipita-nvinsă mă renunţă
şi piatra ei, căzută-n gol, dispare.
Ieşt-am, Doamne, mut, din calendare…
Adun din Tine, ca un pui, grăunte!

Mă vrei mai mult şi sunt mai mult, mereu-
e undeva în cer o avalanşă…
Pe chipul meu, ca pe-o imensă planşă,
Şi-a desenat iubirea Dumnezeu.

Şi de atâta steag, ascunsă-i oastea
ce trece cu învingeri peste stele,
adastă-n graiul luminării mele:
merit eu, Doamne, oare, toate astea?

Mă vrei mai mult? Mă fă cum Tu mă vrei!
În mâna Ta sunt lutul ce pulsează…
E-n cer o veşnicie şi veghează
Cuvântul Tău în adâncimea ei.

Şi tac de mine toate ca de-o apă
ce-acoperă un ochi ascuns de mare…
Ieşit-am, Doamne, mut, din calendar
şi-s orb la Tine-n taină, să mă-ncapă!

Autor: Ionatan Piroşca

Pentru mai multe poezii vizitaţi http://ionatan.wordpress.com/