Împleteşte-te cu Dumnezeu

Suntem la început de an, şi mi se pare potrivită această ilustraţie. Astfel că, viaţa noastră poate fi asemuită unui ghem de aţă, din care se mai rupe câte o bucată. Încă din copilărie, gustăm din nedreptăţile, răutăţile, şi slăbiciunile vieţii, chiar dacă mai apoi, vom declara sus şi tare, că vrem să ne regăsim Paradisul Pierdut al prunciei. Unii se nasc în familii care se vor destrăma mai târziu, alţii vor fi victime ale violenţei din familie, grădiniţă, sau şcoală, şi de ce nu, chiar din curtea blocului. Aproape fiecare copil rămâne pe din-afară fie la poemul de la biserică, sau din echipa de fotbal, sau handbal, sau măcar din corul de la şcoală, şi simţi incă de mic cum viaţa rupe bucată cu bucată din tine. Dacă ai avut ochelari, ştii ce-nseamnă: ,,aragaz cu patru ochi", iar dacă ai fost mai plinuţ precis mai ţii minte poezia: ,, grasu pompasu, mătură cu nasu'/ şi nainte, si napoi/pân' la lada de gunoi." Dacă le-ai avut pe amândouă, chiar că te-ai ars...
Ai plâns câmd ai fost cât pe-aci să iei premiu, dar l-ai ratat, bineînţeles ,,din vina" învăţatoarei sau a profesorului, si viaţa a mai rupt incă odata din tine.Problema n-a fost premiul, ci cât faptul că tocmai ai ratat, bicicleta, sau calculatorul...

Nu te-ai dezmeticit bine cu pruncia, că a şi venit adolescenţa. ,,cine sunt eu,are viaţa mea un rost, de ce nu sunt şi eu ca alţii, sau ca altele, de ce nu sunt aşa de frumos, sau frumoasă..." Şi aţa se mai rupe incă odată. Nu cred că vreunul dintre adolescenţi, nu a cunoscut ce-nseamnă: zbuciumul poftelor, a restricţiilor, a despărţirilor, şi a dramelor sentimentale, a vinovăţiei, şi de ce nu, a complexelor de inferioritate. Şi viaţa, a mai rupt o bucată din tine.
Dar poate, încă n-ai văzut nimic. După căsătorie, unii vor ştii ce-nseamnă divorţul, alţii ce-nseamnă a fi înşelat de partener, sau de parteneră, unii îşi vor pierde locul de muncă, iar alţii pe cineva drag din familie...

Bătrâneţea înseamnă pentru mulţi: singurătate, boală, şi teamă. Şi viaţa rupe încetul cu încetul, din fiecare...
Şi totuşi, cum s-ar putea ca aţa să nu se mai rupă? Dacă aţa s-ar împleti cu o funie, oare n-ar fi mai bine?

Eu şi cu tine, suntem slabi, fragili, şi vulnerabili. Dar dacă ne-am împleti cu Dumnezeu, am trece altfel prin viaţă. Am ştii ce-nseamnă iertarea, pacea, nădejdea, şi bucuria în faţa adversităţilor, şi dramelor din viaţă...

Şi totuşi Hristos nu s-a născut...

Mi se pare straniu să mergi să veşteşti naşterea Domnului prin colinde, mi se pare straniu să organizezi concerte de colinde, mi se pare ciudat să vesteşti o naştere de care tu nu eşti sgur, o naştere pe care eu sau poate tu o negăm – fie prin cuvinte, fie prin viaţă! Mi se pare straniu să vesteşti naşterea Domnului Isus Hristos, şi totuşi Hristos să nu se fi născut în tine.
ŞI TOTUŞI HRISTOS NU S-A NĂSCUT – nu m-ar durea atât de rău dacă această afirmaţie aş citi-o doar în cărţile de psihologie sau în alte tratate filozofice, dar durerea mea este că această afirmaţie se citeşte cu ochiul liber şi în vieţile unor creştini! A trecut sărbătoarea naşterii Mântuitorului, a trecut ziua Lui, au văzut oamenii în noi un Hristos care s-a născut în inima noastră? Sau când ne-au privit prietenii, rudeniile, oamenii din jur au afirmat cu uşurinţă: şi totuşi, Hristos nu s-a născut! S-a născut odată, într-un grajd, într-o iesle...s-a născut atunci, dar azi în inimă nu!
Hristos se forma în fecioara Maria, în mine e format? În tine e format? Oooo, am timp să-L las să se formeze...nu ai nici un timp, timpul e al Lui, doar El ştie dacă mai ai timp sau nu. Tu şi eu trebuie să conştentizăm că doar astăzi e al nostru...deja ce scriu eu, e de domeniul trecutului, prezentul e scurt, precum viaţa; Hristos e format în tine, sau au trecut şi aceste sărbători şi tu tot nemântuit eşti?
Sfânta Biblie ne aminteşte că „viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea!” Chiar acum aminteşte Dumnezeu de aceste lucruri? Când noi am avut şi vom avea mesele pline de bucate alese (alese de noi, nu de împăratul babilonian)? Chiar acum când vazând garderoba noastră demodată ne-am făcut un „update” în garderobă şi acum avem „tzoale” noi? Tocmai acum să ne spună Hristos că viaţa este mai mult decât acestea? De ce acum? De ce mie? Că eşti iubit, că sunt iubit şi sunt chemat să arat lumii că Hristos s-a născut pentru a mă naşte eu din nou, Hristos s-a născut şi trăieşte în mine – acum sunt altul, a trăi este Hristos, orice în afară de acestea e moarte!
ŞI TOTUŞI, S-A NĂSCUT SAU NU HRISTOS?

Mihai Creţa

Sarbatori fericite!

Draga cititorule, iti doresc de Sarbatoarea Nasterii Domnului, sa fi unul dintre aceea care se inchina cu adevarat, si mai mult decat atat, sa ne pregatim cu totii pentru clipa, cand va veni pe norii cerului. Va doresc har si pace, voua si familiilor voastre!

Misiune Africa 2008

“Cere-Mi, si-Ti voi da neamurile de mostenire” Psalmul 2:8

Uganda
Ne-am intors, lasand Africa in urma, si lasand si o parte din inimile noastre acolo, in locurile unde Domnul a lucrat prin noi, si in noi.
Uganda, o tara extrem de saraca din Africa, a fost locul ales de Domnul unde sa slujim primele doua saptamani din misiunea noastra. Am ajuns acolo entuziasmati, 13 tineri gata sa stea inaintea Domnului pentru tara, sa ne rugam pentru oameni, sa incurajam pe misionari, sa sprijinim lucrarile initiate de ei acolo, sa ajutam practic si sa slujim.
Am fost inconjurati de copii inca din prima zi, asa ca ne-am ocupat de ei facand programe pe strada, improvizate pe loc. Am cantat impreuna cu ei, i-am invatat sa se roage, si ne-am jucat cu ei. Veneau la noi pe strada si ne luau de mana pur si simplu, se bucurau asa mult cand le strangeam mana... Am vazut atat de clar nevoia lor de afectiune, si am fost fericiti sa le putem oferi un zambet si sa-i strangem in brate, pentru ei asta insemna enorm. Am avut harul sa putem sluji nestingheriti si in scoli. Copiii si tinerii ne-au primit cu atata dragoste, am cantat impreuna, iar celor mai mari le-am vorbit despre experientele noastre cu Dumnezeu. Am fost atinsi sa vedem atatia copii desculti, prost imbracati si flamanzi. Unele mame ne-au marturisit ca de multe ori nu au mancare decat pentru o masa pe zi, si vedeam cum copiii nu cresteau in greutate normal, erau extrem de slabi si subnutriti.
Ne-am implicat si in slujirea la o clinica deschisa de misionarii de acolo, una din fetele din grupul nostru e asistenta medicala. Acolo, mai multe dintre fetele din grup am lucrat cu copii nou nascuti, am ajutat la vaccinarea lor, cantarirea lor. Aici am intalnit multe mame fara educatie, care nu cunosteau reguli de igiena a copiilor nou nascuti, si nici macar nu le ofereau afectiune. Copiii erau lasati de foarte mici in grija surorilor mai mari. Fetele de acolo aproape ca nu mai aveau copilarie; de mici isi purtau in spate fratii mai mici, foarte murdari.
Am ajutat in special prin munci practice, in constructii, timp in care oamenii veneau curiosi sa ne intrebe despre motivatia noastra de a sluji acolo. Era o buna ocazie sa le vorbim despre Domnul Isus, sa le vestim Evanghelia, si chiar sa ne rugam pentru ei. Intr-un mic oras unde erau foarte putini crestini am construit o toaleta pentru o batrana, am facut si asta stiind ca astfel putem ajunge la inima oamenilor. Multi din sat erau impresionati sa vada niste tineri albi muncind pentru o batrana saraca, care nu ar fi avut cum sa ne plateasca pentru munca noastra. Copiii din tot satul se strangeu in jurul nostru, uimiti de prezenta noastra acolo. Ne opream pe strada de multe ori sa ne jucam sau sa cantam cu ei, iar astfel oamenii auzeau despre Isus. In acel sat, am mers impreuna cu una din fetele din grup in vizita la familii. Toti erau onorati sa primeasca albi in casele lor, si astfel am ajuns si la musulmani, le-am vorbit si lor despre salvare, si ne-am rugat pentru ei. Pe drum am intalnit niste fete vrajitoare, care voiau sa ne rugam pentru ele. Ne-am apropiat si le-am vorbit despre Isus, si am intins mainile peste ele, aratandu-le dragoste, si acceptare. Ne-am rugat, si doua dintre ele au inceput sa planga, si am inteles atunci ca nu trebuie sa stam deoparte cu frica in fata unor astfel de provocari, deoarece Cel ce e in noi e mai tare! Am vazut deasemenea ca e nevoie de fete in misiune. Multi se intreaba ce cauta fetele in misiune? Ele nu pot sa predice, ele trebuie sa taca. Ei, acolo in aceste tari e loc pentru fete. Barbatii nu pot sa vorbeasca pe strada femeilor, ei nu pot sa le intinda o mana in ajutor, sau sa isi intinda mana peste ele. Acolo noi am putut oferi dragoste acelor fete singure, am putut sa le vorbim despre lucruri pe care nu le mai auzisera inainte, am putut sa le oferim dragoste, si au vazut ca ne pasa.
Am sustinut financiar si prin munca noastra unele proiecte incepute de misionari acolo, de exemplu o bucatarie pentru misionarul ugandez care ne-a primit in casa lui, si o maternitate.



O lucrare pe care am facut-o acolo, si ne-a impresionat mult pe toti din echipa au fost vizitele la familiile copiilor cu dizabilitati. Multi dintre ei locuiau in jungla, intr-o saracie de nedescris. Familiile lor erau deznadajduite, si nu mai aveau speranta de viitor pentru copiii lor bolnavi. Am vazut cum unii copii erau parasiti de parintii lor, si bunicii ii tineau in grajduri impreuna cu animalele, si erau legati acolo si nespalati, in intuneric toata ziua. Am intalnit un copil care suferea de un sindrom rar, abia putea sa umble, si intelegea foarte putin. Bunica lui il tinea desbracat impreuna cu animalele. Din cauza mizeriei in care traia au inceput sa-i creasca viermi sub unghii, iar liderul lucrarii cu care am fost, i-a taiat in carne vie cu o lama, pentru ca acestia sa nu se extinda in tot corpul.
O alta lucrare coordonata de Mary, o sora misionara acolo, este o casa de zi pentru femeile cu risc, unde am petrecut o zi intreaga cu echipa. Am ascultat marturiile dramatice ale fetelor de acolo, cum familiile le-au fost ucise in urma razboiului civil, iar ele au ramas singure, astfel adoptand stilul actual de viata si prostitutia. Multe si-au vazut parintii macelariti, iar soldatii le-au maltratat, ajungand in Uganda fara nici un fel de speranta, si isi castiga painea vanzandu-si trupul. Le-am povestit si noi despre viata noastra cu Domnul si restaurarea ce El o poate face in vietile oamenilor. Am avut un program cu scenete, pantomime si predica. Mai multe au decis sa paraseasca modul acesta de trai, si ne-am rugat impreuna cu ele o rugaciune de predare.
Am fost implicati si in programe la mai multe biserici din zona unde am slujit, si i-am binecuvantat cu cantari, marturii, predici. In bisericile lor ne-a impresionat bucuria cu care ei cantau. Desi ieseau dintr-o casa din pamant care aproape se darama, ei la biserica uitau de toate problemele si saracia, si isi foloseau tot timpul pentru a-l lauda pe Domnul cu toata bucuria si daruirea. M-am simtit mustrata gandindu-ma la casa mea frumoasa, la confortul meu de acasa, si in acelasi timp la indiferenta cu care stau in biserica. De multe ori suntem parca atat de apasati si framantati de problemele noastre, incat stam in biserica Domnului lipsiti de bucurie, cu fetele trase si posomorate. Acesti oameni mi-au dat o lectie adevarata in legatura cu inchinarea noastra fara putere si fara patos.

Kenya
Urmatoarele doua saptamani de misiune le-am petrecut in Kenya, impreuna cu un mic grup de misionari din Africa de Sud.
Kenya e o tara care a fost afectata de razboiul civil ce a avut loc in ianuarie dupa alegeri, intre doua grupuri etnice care se afla in opozitie. In mai putin de doua saptamani 5000 de oameni au fost ucisi, au fost arse peste 800 de biserici, si au ramas fara adapost 100.000 de oameni. Am hotarat cu grupul sa slujim in Kisumu, cel mai afectat oras, unde in mintea tinerilor s-au nascut ganduri de razbunare, in urma crimelor ce au avut loc in familiile lor. Aici am slujit copiii de la un orfelinat prin munci practice, programe cu ei si alte diverse activitati. Se vedeau prin oras ramasitele multor cladiri arse in timpul razboiului din ianuarie, pe strada erau soldati cu carabine care ne dadeau parca un sentiment de nesiguranta. Am trecut si prin pericole pe care poate nici nu le-am realizat, am fost aproape sa fim jefuiti deoarece eram albi si eram considerati ca fiind bogati, insa am primit de fiecare data confirmari ca Domnul ne vrea acolo vazand cum suntem protejati la fiecare pas.
Am slujit in Kisumu, timp de o saptamana la un orfelinat infiintat de o familie misionara. In urma cu 16 ani aceasta familie locuia intr-o casa cu o singura camera, si acolo au luat 6 copii orfani ca sa-i creasca si sa-i educe. Lucrarea lor de atunci s-a extins, Domnul le-a binecuvantat mult slujirea, si le-a rasplatit dedicarea iar acum conduc un orfelinat cu 104 copii, o biserica, o scolala si un liceu. Personal m-a durut sa vad conditiile in care traiesc acei copii. Dimineata mancau cate o felie de paine si ceai amestecat cu lapte, iar la amiaza si seara un fel de mamaliga alba cu verdeturi amare. Asta era masa lor zilnica, insa era mult mai bine decat traiul in slum, unde nu aveau deloc mancare, sau conditii unde sa doarma sau sa se spele.

Am vizitat ghetourile din Kisumu, cartierele cele mai sarace din Africa, si am vorbit oamenilor acolo despre Isus, despre salvare, ne-am rugat cu ei, si pentru bolnavi. Acolo oamenii traiesc intr-o mizerie de neconceput, toate gunoaiele si le depoziteaza pe strada, si din raul acela mizer care trece prin slum beau si apa. E o apa infecta, si multi sufera de boli, si toate acestea din lipsa de educatie, din lipsa de oameni carora sa le pese, sa stea cu ei si sa-i invete. Acele cartiere miroseau ingrozitor. Si am inteles ca numai dragostea acopera totul, deoarece numai iubind poti intra acolo, in casele lor, sa vorbesti cu ei, sa-i iei de mana lor murdara si sa te rogi impreuna cu ei. Ai nevoie de dragoste ca sa renunti la confortul tau de acasa, la parfumul tau, si sa te daruiesti acolo pentru ei. Acei negrii extrem de saraci, care traiesc in case de 3 metri pe 3 metri cu familiile lor, chiar cate 6 membri intre cateva bucati de tabla, acestia sunt oameni pentru care a murit Isus, si merita sansa sa li se vesteasca Evanghlia. O astfel de priveliste te transforma radical, sa vezi un astfel de nivel de viata, sa vezi cum unii oameni traiesc o luna din banii pe care poate tu ii dai pe o pereche de adidasi.
O viziune a misionarilor din Africa de Sud pe care au pus-o in aplicare cu ajutorul nostru, este sa cunoasca copiii din orfelinate, sa le faca poze si sa duca filmari cu ei in Europa sau alte tari mai dezvoltate unde sunt oameni gata sa-i adopte sau sa-i sustina financiar lunar. Au creat un site cu fotografiile acestor copii, situatiile lor, si mai multe detalii despre orfelinatul unde sunt crescuti.
Uganda si Kenya au nevoie de rugaciunile si sustinerea noastra, iar astfel Domnul ne va da neamurile de mostenire, asa cum ne-a promis.
In ceea ce priveste planurile mele pe anul urmator, am hotarat sa urmez cursurile unei scoli de misiune in cadrul Tineri pentru Misiune Medias, Scoala Internationala de Ucenicie, care dureaza 5 luni, incluzand doua luni de misiune din care cel putin o luna misiune externa. Am inteles clar ca Domnul a pus misiunea pe inima mea, si vreau sa ma pregatesc in acest sens, pentru a putea sluji cat mai eficient acolo unde El ma vrea, in prima linie, pe campul de misiune. Imi doresc, anul urmator, sa ma intorc din nou in Africa, sa slujesc acolo pe termen scurt, pentru a intelege tot mai clar planurile Lui pentru viata mea, si cadrul unde vrea El sa ma implic in continuare.
Ma bucur pentru sustinere si sprijin in rugaciune pentru pasii ce urmeaza sa ii fac in slujba Lui. Iar daca doriti sa va implicati puteti sa imi scrieti pe adresa galadriel_la86@yahoo.com

Laura Farcas

Poveste de Crăciun-Faţă în faţă cu profeţiile

Şi-a luat licenţa în teologie, apoi a continuat cu un master, iar în itinerariul slujirii sale, pot fi observate diverse destinaţii: Universitatea Biola, organizaţia Chosen People Ministries- unde a slujit timp de un deceniu, sau seminariile Walk Trough the Bible în care a fost implicat timp de 7 ani. Este, deasemenea, pastor al unei biserici din California. Însă cărările vieţii sale n-au fost din totdeauna aşa.

Lois Lapides, pentru că de el este vorba, este născut într-o familie de evrei care frecventa sinagoga, însă credinţa lor era una formală, deoarece ei lucrau în ziua de sabat, si nu aveau un stil de viaţă ,, koşer”. În tot acest timp a învăţat să privească Noul Testament ca pe un fel de manual de antisemitism: ,,Cum să-i urâm pe evrei”. Iar Iisus Hristos cel răstignit şi cu coroană de spini, i se părea ciudat.
Însă, viaţa a rupt ceva în el, atunci când avea vârsta de 17 ani, iar părinţii lui s-au despărţit. Sub influenţa muzicii, dar şi a romanelor lui Jack Kerouac şi Timothy Leary, petrecea prea mult timp prin cafenelele din Greenwich Village, iar astfel a ratat Colegiul. Viaţa lui ia o turnură neverosimilă. Ajunge să fie încorporat în armată, si intră în programul de pregătire pentru războiul din Vietnam. Încearcă să se distanţeze de identitatea lui iudaica, fiind marcat de ororile acestui război, dar şi de anumite gesturi antisemeite de-ale camarazilor lui. Se întoarce din Vietnam cu dorinţa de a ajunge preot budist, dar şi-a dat seama că viaţa lui de ascet nu va reuşi să-i răscumpere trecutul. Îi mărturiseşte lui Lee Strobell: ,, Am făcut o depresie. Îmi amintesc că m-am urcat în metrou şi m-am gândit: ,, poate acesta este răspunsul- să mă arunc pe şine. M-aş putea elibera de trupul meu astăzi, şi m-aş contopi pur şi simplu cu Dumnezeu.” Eram tare dezorientat. Ca să înrăutăţesc şi masi mult situaţia, am început să experimentez LSD-ul.”
Pendulează între budismul chinez, budismul japonez, şi budismul zen, dar nu găseşte plăcerea în nici unul din acestea.Îşi caută împlinirea în Biserica Scientologică, iar apoi în hinduism. Continua cu drogurile, astfel că îşi însoţeşte prietenii la întâlniri satanice. Până într-o zi. Când lumina evangheliei avea să-l cerceteze într-un mod neaşteptat. În 1969, pe Sunset Strip, cu ocazia protestului dramatic al unui evanghelist, se antrenează într-o dezbatere spirituală cu nişte creştini. Dialogul acesta face o breşă în zidul construit cu atâta ardoare:

- Nu există Dumnezeu acolo. Noi suntem Dumnezeu. Tu eşti Dumnezeu. Trebuiedoar să-ţi dai seama, mitraliază Lapides.
- Ei bine, dacă tu eşti Dumnezeu, de ce nu creezi o piatră? Fă să apară ceva, Dumnezeu aşa face, i se răspunde.
Zăpăcit fiind de droguri, întinde mâna goală, imaginându-şi că ţine o piatră.
- Asta e diferenţa dintre tine şi Dumnezeul adevărat, i-a replicat creştinul. Când Dumnezeu creează ceva, toată lumea poate vede acel lucru. E ceva obiectiv, nu subiectiv.
Această replică a venit dureros de adevărată pentru Lapides. Era sătul de filosofiile orientale- acestea îi spuneau că totul depindea de realitatea pe care şi-o crea în mintea lui. Un creştin a pomenit numele lui Iisus. El le-a răspuns că este evreu şi că nu poate crede în Iisus.
- Cunoşti profeţiile cu privire la Mesia?
Nicodată nu auzise de ele. Când pastorul i-a citat câteva preziceri ale Vechiului Testament, şi i-a arătat că acestea se împlinesc în Iisus, a acceptat să ia o Biblie, însă l-a avertizat că nu avea de gând să deschidă Noul Testament.
-Bine. Citeşte numai Vechiul Testament şi cere-i Dumnezeului lui Avraam, Isaac, şi Iacov- Dumnezeul lui Israel- să-ţi arate dacă Iisus este Mesia. Căci El este Mesia vostru. Iniţial a venit la poporul evreu, iar apoi a devenit Mântuitorul întregii lumi. Aceste informaţii uimitoare pentru Lapides, i-au stârnit interesul. A descoperit că Mesia era mai mare ca Moise, că el era omul suferinţei- care trebuia să moară pentru păcatele noastre, că trebuia să se nască din fecioară, că locul naşterii sale era Betleemul.

Toate profeţiile arătau spre Iisus din Nazaret. A fost atât de şocat, încât i-a cerut mamei sale vitrege, o Scriptură în limba ebraică, iar acestea spuneau acelaşi lucru.
Deschide Noul Testament cu gândul că va citi doar prima pagină, iar primele Cuvinte ,, Cartea Neamului lui Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam”, aveau să se constituie în revelaţii uluitoare. Şi-a dat seama că totul era despre poporul evreu. Că ei- iudeii, nu l-au acceptat pe Mesia, iar Mântuirea Lui s-a îndreptat înspre neamuri. Cu toate că era legat de droguri, sex, iar forţe malefice păreau să-l tragă înapoi, în timpul unei excursii a cerut lui Dumnezeu să-l schimbe.
Iar de atunci, în ciuda opoziţiei familiei- care s-a bucurat pentru schimbarea lui, dar au fost furioşi din cauza credinţei în Iisus- a mers înainte, fiind o mărturie vie a Împărăţiei lui Mesia. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile, dăruindu-i o soţie evreică creştină. Iar Biserica pe care o frecventa Deborah, era condusă de pastorul care cu mai multe luni în urmă, pe Sunset Strip, îl făcuse pe Lapides să citească Vechiul Testament.

În aşteptarea Craciunului

"Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)
- Isaia 7, 14 -


Este timpul împăcării cu noi înşine şi cu semenii noştri.
Suntem conştienţi oare că această aşteptare dinaintea crăciunului trebuie să ne facă mai buni? Sau ne gândim doar unde vom petrece această sărbătoare care dintr-o "Sărbătoare a mântuirii" pentru mulţi creştini, a devenit doar simplă sărbătoare de iarnă.

Ce aşteptăm de la minunata sărbătoare a naşterii Mîntuitorului - mese umplute doar cu bogate bucate, chefuri, alcool, sarmale, discoteci, baluri, ş.m.d., sau aşteptăm ca lăsând la o parte cele pământeşti "Pruncul Sfânt", să ne împodobească inimile cu căldura dragostei Sale, să ne hrănească cu "bucatele veşniciei" ?
Aşteptarea dinaintea crăciunului este un timp de pregătire pentru întâlnirea cu Domnul Iisus. El va veni aşa cum de 2000 de ani o face în fiecare an, deaceea pentru a nu ne număra printre cei mulţi care Îl lasă afară în frig alungându-L de la uşa inimii lor, să învăţăm în acest timp de aşteptare să-L recunoaştem pe Mesia, atunci când va veni.
Adam, ispitit de cel viclean, a căutat în fruct viaţa, înşelându-se.
Să nu facem şi noi la fel, căutând fericirea în sărbătorile lumeşti pline de desfrâu şi îmbuibare. Biserica împreună cu Domnul său, ne învaţă că nu doar cu pâine trăieşte omul, ci mai ales cu orice cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu (cf. Matei 4, 4) Tot ceea ce avem şi am strâns în această lume nu ne aparţine, întrucât totul vine de la El (cf. Ps. 103) Deaceea să ne dăm toate silinţele să triumfe în viaţa noastră iubirea cu fapta, bunătatea, dragostea, milostenia şi buna înţelegerea între noi şi semenii noştri.
Timpul acesta de aşteptare a naşterii Mântuitorului nu trebuie să se încheie odată cu sărbătoarea naşterii Domnului Iisus, el trebuie să fie un timp de aşteptare continuu.
Domnul Iisus este prezent în oamenii pe care-i întâlnim zilnic. Mulţi dintre ei se zbat în sărăcie, în suferinţă...Cum să ne dorim şi să dorim unul altuia "Sărbători fericite", atâta timp cât se mai aud bătăi în uşa inimii, a casei noastre? Glasul unui neajutorat, al vreunui frate mai sărac poate fi glasul Domnului. Cum răspundem la acest glas? Vino mâine! S-ar putea să nu mai vină sau atunci când va reveni să fie prea târziu pentru noi.
Sorin Micutiu

Dumnezeul care se smereşte

Preotul Pierre-Marie Delfieux, arată că de Crăciun, ,, cerurile coboară pe pământ. Veşnicia umple vremea. Trecutul şi viitorul oamenilor sunt unite, o dată pentru totdeauna, în eternul "azi" al "harului al lui Dumnezeu (care) s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii" (Tit 2,11). Însă El o face într-un mod cu totul diferit de cât o fac Împăraţii acestei lumi.Spre exemplu, atunci când Regina Elisabeta a II-a a vizitat Statele Unite, s-a calculat că bagajele ei însumau 1800 de kg, conţinând câte două costume pentru fiecare ocazie, un costum de doliu în caz că ar fi murit cineva, 20 de kg. de bijuterii şi accesorii, şi o învelitoare din piele albă de ied pentru scaunul toaletei. Îşi adusese cu ea toaleta personală, doi valeţi , şi o suită de alţi însoţitori. O scurtă vizită într-o ţară străina a unui cap încoronat, poate costa pe puţin 20 de milioane de dolari. Iată însă că atunci când Dumnezeu vizitează micuţa planetă albastră numită Pământ, o face într-un mod total neobişnuit.


Philip Yancey descrie sugestiv întruparea Fiului lui Dumnezeu pe pământ: ,, Dumnezeul care tuna din ceruri, care putea să comande oştiri şi imperii, să le mişte cum sunt mişcaţi pionii pe o tablă de şah, acest Dumnezeu şi-a făcut apariţia în Palestina, întrupat într-un prunc care nu putea să vorbească, să se hrănească, să-şi controleze nevoile fiziologice, un copilaş care depinde în totalitate de adăpostul, hrana şi dragostea oferite de o tânără simplă.” Se naşte într-o iesle umilă, aproape în anonimat.


Apostolul Pavel dezbate la rândul său tema autosmeririi lui Dumnezeu. În Filipeni 2:7-8, ni se spune:,, Ci S-a desbrăcat pe sine Însuşi şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi s-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” Ţinând cont de exemplul Lui Iisus, apostolul ne cheamă şi pe noi la smerenie. Sărbătorirea Crăciunului trebuie să aducă în noi o examinare cu privire la asemănarea noastră cu Hristos, în ceea ce priveşte smerenia. Iar poezia cunoscutei misionare Amy Wilson Carmichael este atât de actuală:
,, Nu ai nici o cicatrice?
Nici măcar una ascunsă la picior, în coastă sau pe mână?
Îi aud pe cei care-ţi aduc laude ca unui puternic al zilei,
Îi aud salutând steaua ta strălucitoare.
Nu ai nici o cicatrice?
Nu ai nici o rană?
Şi totuşi eu am fost rănit de arcaşi,
Ţintuit pe lemn până la moarte;
Şi chinuit de fiare sălbatice ce m-au înconjurat,
Mi-am pierdut cunoştiinţa.
Nu ai nici o rană?
Nici o rană? Nici o cicatrice?
Slujitorul va fi ca Stăpânul,
Şi străpunse vor fi picioarele celor care mă urmează.
Dar tu eşti neatins. Poate fi oare urmat mai departe
Acela care nu are nici o rană? Nici o cicatrice?

,,Cum au spus proorocii..."

Se apopie Sărbătoarea Naşterii Domnului. Ne vom gândi încă odată, cum la ,, împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” Nu ştiu unde vei sărbători, sau cum vei sărbători, dar te-aş ruga să nu pierzi ocazia de a te bucura încă odată, de Acest Iisus Unic. Ia-ţi Biblia, şi răsfoieşte pagină cu pagină, pentru a vedea cum Naşterea lui Hristos este împlinirea profeţiilor Vechiului Testament. Nici un Întemeietor de religii nu a putut emite pretenţia, că în el se împlinesc profeţii rostite cu sute de ani înainte. Naşterea, lucrarea, moartea şi învierea Domnului, sunt încununarea planului făcut de veacuri în Sine Însuşi, de Dumnezeu.
Matematicianul creştin, Peter Stoner, a publicat în cartea Science Speaks, anumite calcule prin care să se demonstreze că, numai ca opt din cele trei sute de profeţii să se împlinească în dreptul unui om, există şanse de 1 la 10 milioane de miliarde. Iar Lucian Cristescu, ilustrează acest fapt în felul următor: ,, E ca şi cum ai acoperi toată suprafaţa României cu 10 milioane de miliarde de 10 bani la o grosime de 1 metru şi jumătate. Din această imensitate de monede amestecate, doar una ar fi marcată.”
Şansa ca cineva legat la ochi, să o găsească din prima încercare, ar echivala cu şansa ca numai 8 din cele 300 de profeţii, să se împlinească în dreptul unei singure persoane. Iar pentru împlinirea tuturor celor 300 de profeţii, şansa este atât de mică, încât atinge numere astronomice, pe care nimeni nu şi le poate închipui.
Da! Lasă-te pătruns de frumuseţea Planului Divin, înnoieşte-ţi dragostea şi credinţa faţă de Fiul lui Dumnezeu:

,,O, ce veste minunata
In Betleem ni s-arata
Astazi s-a nascut
Cel far' de-nceput
Cum au spus proorocii
Astazi s-a nascut
Cel far' de-nceput
Cum au spus proorocii.”

Iar sub răsunetul colindului, lasă-i pe prooroci să te călăuzească până la iesle. Acolo îl vei vedea pe cel din sămânţa femeii, născut de fecioara care a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt, în acel Betleem care era desemnat să adăpostească pe Însăşi Pâinea coborâtă din cer. Iisus este Fiul lui Dumnezeu-şi dupa cum au spus proorocii- Fiul lui Avraam, prin care vor fi binecuvântate toate naţiunile pământului, din seminţia lui Iuda, din casa lui David. Închină-i-te bucuros pruncului, pentru că tu ai văzut împlinirea a ceea ce, ei mult ar fi dorit să vadă.

Telefonul fară fir... S-a născut Iisus-Santa Claus

Da, liniştit poţi să te gândeşti la banalul joc cunoscut imediat dupa ce am învăţat peste 2679 de cuvinte în limba română; un joc prin care ne aducem cu drag aminte de copilărie, când spuneam la urechea oricui, orice, oricum, dar nu oriunde! În zilele trecute, împreună cu un grup de studenţi, unii foşti studenţi, din biserică, am vizitat două (o parte dintre noi, chiar trei....shhhht, rămâne între noi) Biserici din zona Maramureşului – Rogoz şi Târgu-Lăpuş. În ultima seară petrecută acolo, am uitat parcă atât de studenţie, cât şi de „profunda” noastră maturitate şi am aprofundat în schimb unele lucruri care ţin de domeniul trecutului. Am început să participăm împreună la nişte activităţi cărora copiii le spun jocuri, noi le spuneam relaxare - mai pe înţelesul tuturor, am dat în mintea copiilor!

La un moment dat, unul dintre noi, probabil era mai aproape de vârsta copilăriei, a luat cuvântul şi ne-a amintit de un vechi joc, care poate produce fie zâmbet, fie suspin – telefonul fără fir! Am rămas şocat la auzul primului cuvânt care trebuia să se plimbe pe „firul” telefonului fără fir. Ne-am legat în reţea şi am început jocul...

Pacea Domnului – a fost primul cuvânt! Acest minunat salut s-a şoptit unora dintre noi, dar noi tinerii auzim doar ce ne place uneori. Cuvântul a fost atât de tare denaturat, încât ultimulului tânăr căruia trebuia să i se spună acest salut i s-a şoptit la ureche: blugi noi!


Pacea Domnului – Blugi noi!


Într-un anumit moment din istoria omenirii, oamenii au început să joace telefonul fără fir. La urechea fiecărei generaţii s-a şoptit: s-a născut Isus! Timp de câteva generaţii, acest adevăr a rămas intact. Exactitatea acestui adevăr a rămas în picioare până în momentul în care unii au transmis următoarei generaţii doar o parte din adevăr, apoi o parte mai mică, apoi mai mică, apoi...STOP...cred că aici s-a iscat o greşeală! De la: s-a născut Isus s-a ajuns la santa claus! Ambele afirmaţii încep cu litera „s” şi se sfârşesc cu litera „s”...mare lucru! Da, foarte mare lucru!

Unor elevi din clasele gimnaziale li s-a pus următoarea întrebare: „Se apropie Crăciunul, la ce vă gândiţi când auziţi de această sărbătoare, de Crăciun?” Majoritatea dintre ei au dat un prim răspuns: Moş Crăciun, pe locul al doilea erau cadourile, apoi bradul...şi Domnul Isus, nicăieri; trist, dar e realitate! Da, sunt nişte adolescenţi încă, nevinovaţi, dar mă întreb oare care a fost adevărul transmis de către generaţia trecută despre această minunată sărbătoare? Şi încă tot jucăm telefonul fără fir...

Copiii de abia aşteaptă să vină Crăciunul pentru a se aduna în jurul lui Moş Crăciun...şi eu am fost copil - copil mic vreau să zic - şi de 23 de ani, Crăciun este tot Moş...şi aştept cu nerăbdare să treacă acest moş la cele veşnice, dar anii trec, moşul rămâne! De ce rămâne moşul şi Domnul Isus este păstrat în anonimat? Poate pentru că eu nu am spus celui de lângă mine că s-a născut Isus, în schimb i-am spus multe alte baliverne! Şi încă tot jucăm telefonul fără fir...

Tu ce ai şoptit celui de lângă tine? Ai spus clar: s-a născut Isus? Dacă s-a născut Domnul Isus pentru tine, uită de moşu, uită de brad, uită de cadouri, uită de orice alt lucru care denaturează adevărul! S-a născut Isus – tu eşti responsabil de transmiterea acestui adevăr!

...şi se pare că telefonul fără fir nu e o joacă ci este un lucru cât se poate de serios! Domnul Isus s-a născut şi pentru tine, fii conştient de acest adevăr!

Apleacă-te te rog puţin, vreau să-ţi spun ceva la ureche: s-skjs-a născut Isus!!!

Mihai Creţa www. bisericaalbini.com