Mă îndrăgostisem de El, deşi îl cunoşteam prea puţin din auzite. Era atât de atent; micile gesturi de dragoste mă fascinau.

Diminieaţa mă săruta drăgăstos pe frunte şi trimitea soarele să îmi mângâie făptura. Apoi mă însoţea oriunde mergeam însă nu şi-n cele mai jalnice locuri prin care mai cutreieram din când în când.

Seara îmi trimitea greierii sub ferestre să îmi cânte şi aşa adormeam. Dar mă veghea în continuare la fel de atent, niciodată neobosit.

Avea întotdeauna timp să mă asculte; nu se despărţea de mine nici o secundă. Nu ţipa la mine, nu vorbea dar, ciudat, îl auzeam în susurul dulce de izvor, în trilul păsărelelor, în inima mea. Iar glasul Lui era atât de fermecător, atât de suav!

Nu-mi trăda niciodată încrederea; îmi era fidel chiar dacă nu-i cerusem aceasta.

Investea în mine timp şi pasiune pentru lucrurile pure, îmi modela personalitatea şi caracterul. Făcuse din mine ceea ce eu nu aş fi putut face niciodată.

Toate aceste lucruri m-au vrăjit şi într-o zi I-am dăruit toată inima mea pe care a ocupat-o cu blândeţe, întrebându-mă frumos dacă îi dau voie să intre. I-am răspuns fără regrete: "Da!"

E mult de atunci şi, în ciuda vremii, El a rămas acelaşi. Neschimbat, la fel de sensibil şi de îndrăgostit deşi nu pot afirma acelaşi lucru şi despre mine.

I-am greşit de nenumărate ori dar de fiecare dată reacţia I-a fost o scumpă sărutare pe obraz. Mă ierta mereu şi nu îmi reproşa niciodată nimic. Aproape că nu îi puteam înţelege răbdarea cu care mă aştepta cu braţele deschise după ce, rebelă, hoinăream pe căi singuratice. Şi atunci, copleşită de remuşcări, îi ceream din nou iertare şi apoi alergam împreună pe cărarea vieţii neumblată încă. Suspinul mi-l prefăcea în zâmbet iar ghimpii din drum în stele pe cerul inimii Sale.

Eram doar noi doi, îndrăgostiţi, şi lumea îmi părea toată a mea. Şi atunci am înţeles adevărul deplin: Iubitul meu era Domnul domnilor şi Regele regilor, Isus Cristos, care în dragostea-I măreaţă mă căutase şi mă găsise căzută pe poteci lăturalnice.

Întâlnirea noastră de atunci îmi redase în suflet speranţa. De atuncii trăiesc o continuă poveste de dragoste. Tu, sigur, nu L-ai întâlnit pe drum? 

Cristina-Magdalena Frâncu