India tara marilor contraste, dar si a marilor provocari
În iulie-august 2006 Dumnezeu mi-a oferit harul de a merge într-o călătorie misionară pe termen scurt în India. Provocat fiind să vorbesc despre această experienţă, mi-a fost destul de greu să mă decid ce anume să spun şi ce nu.
India rămâne pentru mine o ţară a marilor contraste, dar şi a marilor provocări.Poţi întâlni pe aceaşi stradă un hotel care se înscrie lejer în clasa celor de cinci stele de la noi, şi în mod paradoxal perete în perete, să ai surpriza să vezi oameni care trăiesc în cele mai inumane condiţii trăind din mila celor ce vin la hotel.
Să vezi oameni care au avut şansa să se nască într-o casă superioară, iar asta implicit le oferă avantaje net superioare prin faptul că au o educaţie aleasă, sunt bogaţi, iar alţii, cei care îi slujesc pe primii, ce trăiesc pe acoperişul caselor celor bogaţi, slujind ca şi sclavii pentru pumnul de orez ce-l primesc ca şi plată, dar care trebuie să-l împartă cu zeii.
India o ţară cu oraşe recunoscute în lume, dar unde oamenii trăiesc la sate. Un loc unde oamenii se laudă cu spiritualitatea lor uitând de efemeritatea vieţii, negăsind nici o bucurie în ritualurile lor, ba din contră se închină de teamă de a nu fi pedepsiţi de zei. Să vezi oameni ce-şi tencuiesc casele cu bălegar, iar alţii ce îşi pavoazează casele cu antene prin satelit. O ţară cu pesteun miliard trei sute de milioane de locuitori, din care doar 4% îşi pemit trei mese pe zi, acestea constând din orez evident.
O ţară cu suprafaţă de doar un sfert din suprafaţa SUA, dar o populaţie de patru ori mai mare. Jumătate din copiii care se nasc mor înainte de a împlini vârsta de un an, iar cei care supravieţuiesc nu au acces la educaţie, nu au văzut creioane colorate, jucării, cărţi de poveşti, periuţă de dinţi, un duş, cadouri de Crăciun, lumini, artificii... Mizeria, boala, sărăcia, suferinţa, lipsa educaţiei sunt greu de imaginat pentru un european ce stă în faţa calculatorului şi doar citeşte depre acestea.
Animalele sunt zeificate, şi în consecinţă orice animal este văzut ca o persoană umană dar cu o altă înfăţişare. Vaca este mândria lor naţională, “zeiţa mamă”. E un privilegiu să dormi cu ea în casă, şi un compliment la superlativ să-i spui unei fete “vacă”. Cu cât ai mai mulţi şobolani în casă, cu atât este mai “binecuvântată” casa.
Religia penetrează fiecare pătură socială, fiecare segment al existenţei umane, astfel, e imposibil să nu vezi zecile de mii de zei ce împânzesc fiecare colţ de stradă ale oraşelor împreună cu templele închinate lor, să nu auzi incantaţiile lor sinistre, sau cântecele celor ce sunt în transă demonică, să nu simţi mirosul de tămâie arsă, flori, fruze aromate, parfum ars, şi alte ofrande aduse zeilor, să nu conştientizezi prezenţa demonică care e vizibilă şi auzibilă.
E imposibil să nu vezi foamea şi setea lor după Dumnezeul adevărat, când dis de dimineaţă înainte ca razele soarelui să apară, merg la Gange şi cu atâta reverenţă iau apa murdară şi poluată în mâini, o ridică deasupra capului şi apoi o toarnă peste cap. Ei cred că făcând asta sunt curăţiţi de păcate. Îl caută pe Hristos fără să-L cunoască. Mă întreb cum putem noi să nu-L căutăm, noi care îl cunoaştem?
M-am întors din India conştient de chemarea Domnului pentru mine şi cu dorinţa de a mă reîntoarce. În vară cu ajutorul Tatălui mă voi întoarce pentru încă trei luni. Văzând nevoile de dimensiuni uriaşe, nu pot decât să mă rog Domnului să scoată lucrători pentru secerişul Lui. Unii ştiu despre misiune cât ştiau bunicii mei de Windows Vista. Mă întreb să fie oare un handicap spiritual… sau comoditatea ce a făcut din noi nişte încălzitori de scaune în biserici, în presupusa aşteptare a Domnului?
În iulie-august 2006 Dumnezeu mi-a oferit harul de a merge într-o călătorie misionară pe termen scurt în India. Provocat fiind să vorbesc despre această experienţă, mi-a fost destul de greu să mă decid ce anume să spun şi ce nu.
Comentarii (5)
