Stiri crestine
Poze Tabara Faclia - 2009

Intimitatea descoperită

Mâini ridicate, genunchi plecaţi, inimi atinse, ochi lăcrimaţi, decizii luate, vieţi trasnformate, ar fi câteva din stările evidente care vorbesc, fără cuvinte despre intimitatea adevărata, intimitatea cu Dumnezeu, descoperită în tabăra Făclia 2009.

A fost un popas spiritual magnific în care, atât cei care deja aveau o relaţie personală cu Dumnezeu, cât şi cei care nici nu au ştiut că Tatăl Ceresc este un Dumnezeu al relaţiei, şi că doreşte să stea zi de zi de vorba cu ei, au putut fi atinşi de prezenţa iubitoare şi debordantă a Domnului.

 
Poze Botez Faclia
Gânduri pentru cei în alb
Dragostea cerească v-a copleşit şi iată că în urmă cu o zi v-aţi aflat la un moment unic în viaţa voastră, logodna cu Cerul.

La fel cum înainte de nuntă există perioada logodnei, tot la fel toţi cei care l-au primit pe Domnul Isus în inima lor, născuţi fiind din nou, se unesc cu El în mod public, prin legământul logodnei făcut prin apa botezului. Cei care au fost atinşi de iubirea divină privesc cu dor spre cer, locul unde se va petrece nunta nunţilor. Dar până atunci, acum mai mult ca oricând, alăturaţi-va celorlalţi care îl iubesc pe Domnul, luptaţi-vă şi grăbiţi ziua venirii Mirelui prin trăirea Evangheliei.
 
Statui cu si despre Isus

Iată câteva poze ale răstignirii lui Isus.

Sunt sculpturi în metal ale unui om de lângă Amarillo, Texas. Crucile sunt, de asemenea, din metal.

Cineva a donat terenul pe care acestea au fost ridicate. Şi totul s-a întâmplat în Groom Texas, un orăşel din SUA cu doar 500 de locuitori.

 
Poze Concert de colinde - Poveste de Craciun - Baia Mare 2008
 

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii