|
Conferinţă în Mediaş: 30 iulie- 03 august Vrei împrospătare? Ai întrebări fără răspuns? Vrei să primeşti perspectivă şi să-ţi reorganizezi viaţa în acord cu principiile după care spui că trăieşti?
Festivalul din 30 iulie - 03 august 2007, este locul ideal unde vei avea bucuria să guşti o nouă măsură de putere din cer. Când fiii lui Dumnezeu se adună împreună există o megaputere simţită acolo. Dar dincolo de putere, te vei întâlni cu tineri ca şi tine cu aceleaşi probleme, provocări şi nevoi.
Vei avea parte de închinare şi muzică bună. Vei lăsa viaţa cotidiană, rutina şi obstacolele deoparte. Vei putea să te odihneşti şi să-ti reînnoieşti forţele, ca mai apoi să te întorci la vechile tale activităţi şi să poţi să lupţi "lupta cea bună". Festivalul este organizat în aşa fel încât să-ţi revigoreze forţele. Avem muzică de închinare care să te ducă în prezenţa lui Dumnezeu. Atingerea Lui este vitală pentru tine. Această atingere poate să-ţi reorienteze viaţa. Trebuie să fii curajos să vii la noi! Învăţătura este menită să ne motiveze, să ne ajute să întrezărim ce putem realiza cu Isus. Uneori creştinii se uită doar în jos, în pământ şi pierd din vedere orizontul. Ce putem deveni? Unde putem ajunge având un Dumnezeu nelimitat cu resurse nelimitate? Deşi ştim multe lucruri, nu e suficient. De aceea e bine să ascultăm de oameni care să ne urce pe munte! Nu pentru a face trei colibi, ci pentru a primi perspectivă! Iar noi ne vom găsi toată plăcerea în Isus. Învăţătura este tinerească, pasionată şi te va pune pe jar. După muncă, muncă şi iar muncă, sau după şcoală, şcoală şi iar şcoală, avem pentru tine activităţi revigorante. Ţinem să menţionăm următoarele activităţi: fotbal, volei, baschet, tenis de masă şi diferite competiţii. Vom începe în 30 iulie şi vom face cunoştinţă la ora cinei (19:00). Până atunci îţi vei ştii camera şi colegii de cameră, pentru că înregistrarea tocmai se va fi încheiat (de la ora 16:00 până la 18:45).
Programul conferinţei 8:30 - 9:30 Mic dejun; 10:00 – 10:15 Anunţuri; 10:15 – 11:00 Închinare; 11:00 – 11:20 Meditaţie; 11:20 – 11:50 Pauză; 11:50 – 12:30 Invăţătură; 12:30 – 13:00 Grupuri Mici; 13:30 – 14:30 Prânz; 14:30 – 17:00 Timp liber / sport; 17:30 – 18:30 Seminarii; 18:45 – 19:15 Cina; 19:45 – 20:15 Anunţuri /prezentări de proiecte; 20:15 – 20:45 Închinare; 20:45 – 21:45 Învăţătură; 21:45 – 22:30 Închinare / Rugăciune. Variante de preţ ale conferinţei: a) 3 mese la cantină, cazare la internatul Şcolii Naţionale de Gaz - 175 ron b) 3 mese la cantina liceului, cazare în cort sau în familii – 100 ron c) doar taxa de conferinţă fără cazare şi masă - 30 ron În data de 3 august seara, Festivalul Pro Misiune, în lacrimile tuturor, se va sfârşi! Dar dacă te-ai înscris şi pentru misiune, seara de 3 august va fi un nou început şi nu un timp de despărţire!
Aşteptăm să te vedem la Festival!!! |