Mă pătrunzi în chip de total, de aş avea ochi să-Ţi văd Împărăţia. Toată ai pus-o între cer şi pământ, ca eu să mă întind să o gust - dar e nevoie de un gest, de voinţă - care se stinge sub ruşine, frică şi păreri de rău; ca şi puterea care ai pus-o în noi când ne-am primit buletinul de identitate cu parafa Ta - puterea deplină, cea care a avut-o Isus de a înfrânge moartea şi de iubi total şi pasional.

Împărăţia Ta crescând în fiecare lucru care îţi sclipeşte şi îţi trage cu ochiul, întărindu-ţi convingerea că Cineva era acolo înaintea ta şi ţi-a citit buzele nerostite.

 

Am momentul ca un ocean învolburat pornit spre a mă îneca în răsunete asurzitoare, deşi fruntea îmi poartă urma degetului Tău pus în rană spre alinare, dar barca prinde găuri şi ia rapid în adâncime. Ah! strânge-mă mai tare în braţe, chiar de mă va durea îmbrăţişarea Ta… şi mă va zdrobi. Vreau să Te simt mai tare, aş vrea ca durerea mea să mă asurzească; să tacă gândul şi să Iţi simt pasiunea, să degust pasiunea. Nu aş putea să o înteleg pe deplin, doar Îţi gust imaginea sfâşiată de lovituri şi atitudini respingătoare, chiar dacă de atâtea ori am fost cea care Ţi-a turnat  pelin în paharul pe care nu l-ai refuzat.

Te-am legat la ochi în timp ce te biciuiam. Uneori mai  ascuţeam cârligele care nu Te sfâşiau destul parcă. Mulţi m-au aplaudat când Ţi-am făcut coroana din spini şi Ţi-am înfipt-o în cap, rânjind strâmbăcios la Tine. Tu, sfâşiat de loviturile multiple primite, sângerând şi tremurând de durere, nu mai puteai să rosteşti nimic - dar aplecat pe pământ ai scris cu Sângele Tău răspunsul la întrebările mele, din Pasiune. Ţi-am văzut ochii lăcrimând sânge de iubirea sfâşiată, am văzut nevinovăţia Ta şi Sângele Tău de pe mâinile mele. M-am prăbuşit la pământ... cu capul în praf. Ce făcusem? - am condamnat Iubirea la moarte! Am plâns amarnic şi am încercat să le închid gura celor care îşi băteau joc de El, dar nu am reuşit să mai repar nimic - hotărârea morţii era luată; paharul era gol acum.

Mi-am muşcat limba şi Te-am urmat îngheţată de ceea ce făcusem. M-am oferit să fiu cea care Te ajută să cari crucea, care sub povara rănilor sângerânde de atâta vreme, era prea grea - dar nu m-au lăsat. Mergeam în pas cu Tine şi Te plângeam, dar Te-ai întors spre mine şi ai zis plăpând : “Fiică, nu Mă plânge pe Mine, plânge-te pe tine.”

Te-au pironit pe lemnul crunt şi aspru, Te-au servit cu oţet în loc de apa şi cu batjocuri în loc de-un  “Mulţumesc!”. Ţi-au scris deasupra capului că eşti Rege, dar nu Ţi-am văzut Sângele albastru, regesc care le păta mâinile cu care te-au legat. Te-au pus între doi tâlhari, încercând să-Ţi murdărească Haina. Te-au împuns cu suliţa adânc în coastă, ca să fie siguri că planul oribil a fost dus până la capăt. S-a auzit doar strigătul Tău: “Tată, în mâinile Tale îmi încredintez duhul!” - întuneric. Fereastra dintre cer şi pământ s-a rupt în două de sus până jos.

Noi ne aminteam cum era când biciul şi mâinile noastre nu cunoscuseră lovirea Ta, cum inimile noastre erau una cu a Ta, apoi peretele odaiei a dispărut în pătrunderea Ta. “Pace vouă!”. Ai dat mâna cu fiecare din noi ca să ne arăţi urmele piroanelor. Ajuns în faţa mea, mi-ai zâmbit larg cu aceeaşi ochi ca şi atunci când Te lovisem – era tot iubirea. Am bâlbâit că nu e posibil, că visez. Mi-ai luat mâna în a Ta şi ai pus-o în gaura lăsată de suliţă. Ţi-ai întors mâinile şi m-ai lăsat să îti ating locurile în care piroanele Te-au ţintuit pe lemn, apoi mi-ai şoptit cele desenate pe pământ - din Pasiune. Era El, este El!! Mi-a spus că trebuie doar să ştiu că a fost să construiască un pod, din lemnul crucii, presărat cu Sânge sfânt, eliberator, care spală totul; şi că trebuie să păşesc acum pe el cu încredere. M-a prins de umăr şi mi-a zis că s-a întors pentru mine, să îmi spună că m-a iertat pentru tot şi că nu putea să plece aşa fără să mă îmbrăţişeze. Plângând,  i-am zis să nu mai plece că acum ştiu cine e şi că nu mai pot trăi fără El pentru că, pentru că Îl iubesc. Mi-a spus că nicicând nu mă va părăsi,  apoi mi-a promis că ne vom revedea curând - că mă aşteaptă şi că acum îmi construieşte un cămin în care să locuim, dincolo de pod.

S-a ridicat lin deasupra mea, desenându-mi cu degetul pe cer acum - din Pasiune!