|
(Israel) Impăratul Solomon a început construirea primului Templu în anul 957 î.Cr. Acesta a fost inaugurat în 951 î.Cr. şi distrus ulterior în 586 î.Cr Deşi a rezistat atâtea secole, arheologii au găsit relativ puţine dovezi ale existenţei sale.
Din acest motiv, descoperirea unui sigiliu de piatră de către cercetătoarea israeliană dr. Eilat Mazar a reprezentat un eveniment deosebit. Sigiliul a fost descoperit în timpul săpăturilor efectuate de Autoritatea isrealiană a Antichitătţlor în cetatea lui David din Ierusalim. Pe acesta se poate descifra numele unei familii care a slujit în cadrul primului Templu şi care s-a aflat printre prizonierii evrei duşi în Babilon. Împăratul persan Cir al II-lea i-a permis acestei familii să se întoarca în Canaan în anul 539 î.Cr.
Sigiliul amintit provine din perioada 538- 445 î.Cr. şi pe el se poate citi numele « Tamah » ( scris adesea şi « Temeh » sau « Tameh », în limba latina, n.red) În cartea Neemia se spune că membrii familiei Tamah făceau parte dintre slujitorii de la Templu şi că fuseseră nevoiţi să plece în exilul babilonian. Biblia aminteşte şi că această familie s-a întors dupa aceea la Ierusalim ( vezi Neem. 7 :45,55 ; Ezra 2 :43, 53). În plus sigiliul prezintă şi o scenă de cult. În acest sens pot fi observaţi doi preoţi cu barbă, care stau într-o poziţie meditativă la marginea unui altar al tămâierii cu mâinile întinse în rugăciune către cer. Sub aceasta se află cele trei litere evreieşti ale numelui familiei Tamah. Se pare că familia respectivă a folosit acest sigiliu de piatră şi după întoarcerea sa în Ierusalim, deoarece acesta a fost găsit în imediata apropiere a cartierului Ofel, adică acolo unde locuiau slujitorii Templului în vremea lui Neemia. « Sigiliul negru de piatră al familiei Tamah este o descoperire arheologică unică, el confirmând o dată în plus relatările Bibliei. Iată încă o dovadă certă că această familie care este amintită în cărţile lui Ezra şi Neemia a existat cu adevărat. Mai mult, acesta este primul sigiliu de la Templul lui Solomon pe care l-a descoperit în Ierusalim, a spus dr. Mazar. Este nemaipomenit când scoatem la iveala astfel de descoperiri care confirmă relatările Bibliei ». Comentariu: În Israel se atesta aievea veridicitatea întregii Scripturi. În ultima vreme s-au descoperit tot mai multe rămăşiţe arheologice din perioada primului Templu. Fiecare dintre aceste descoperiri este o dovadă a faptului că Sfânta Scriptură este o carte cât se poate de adevarată. Cei care, având totuşi în faţă aceste dovezi zdrobitoare refuză în continuare să creadă în Biblie, sunt pur şi simplu împietriţi şi orbi. Să avem în vedere cuvintele : « Cine are pe Fiul are viaţa. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa” (1Ioan 5 :12). |