nu tulburaţi cu veşti a lumii vatră, nu răscoliţi căldura ce mocneşte

cuvântul care bate mă îngheaţă şi vestea detronării mă mâhneşte

parcă e bucurie-n sărbătoare… şi când se naşte-un prunc, fie chiar rege

se construieşte-un tron dintr-o splendoare, se pregăteşte locu-nde domneşte

de ce pe jilţul construit de mine? alt loc nu şi-a găsit în lumea mare?

eu unde să domnesc şi peste cine? în coaja unui semn de întrebare?

căzut e punctul cozii de la urmă până-n cenuşa detronării caldă

o scriu cu degetele iluzoriu şi-o port la gât aşa ca pe o salbă

Poet: Ruben Bucoiu