Oamenii legii din Timişoara îi monitorizează pe adepţii curentului emo din oraş, ca să „salveze societatea“.

Şeful IPJ Timiş, Săndel Palade, a constituit la Timişoara un detaşament specializat în supravegherea şi monitorizarea copiilor emo, adică a adolescenţilor şi a tinerilor adepţi ai acestui curent.

Iniţiativa a fost luată la sfârşitul lunii mai, anul acesta, la scurt timp după sinuciderea unei adolescente emo din Bucureşti.

„Poliţia, din păcate, e singura instituţie care se implică în tot ceea ce înseamnă salvarea societăţii. În afara poliţiei, care chiar face ceva concret în direcţia emo, celelalte instituţii care ar trebui să o facă o fac, din păcate, doar declarativ. Noi am implicat în acţiunea noastră şi prefectura, Inspectoratul Şcolar, CJT, Protecţia Copilului, SRI şi SIPI (Serviciul Independent de Protecţie Informativă - n.r.)“, punctează Palade.

Şapte dintre poliţiştii de la Judiciar-Investigaţii Criminale, plus cadre de la SRI şi SIPI se ocupă, de atunci, în timpul orelor de program, şi de curentul emo. „Să nu-şi imagineze cineva că-i spionăm pe copii. Menirea echipei este de a culege date despre curentul respectiv, de a şti dacă există şi ce gânduri au. Nu deţinem date că ar fi în Timişoara copii emo cu intenţii sinucigaşe, dar am reuşit să controlăm informativ mediile şi grupurile lor“, mai spune comisarul-şef. Săndel Palade recunoaşte că poliţiştii au informatori chiar din rândul tinerilor „îmbrăcaţi în negru şi machiaţi strident“.

Pentru a-i depista pe cei care fac parte din respectivul curent, poliţiştii s-au informat din presă, creionând un „portret-robot emo“: copii sau adolescenţi îmbrăcaţi în negru, fete strident machiate cu negru la ochi şi cu unghiile date cu lac negru, cu frizuri cu bretoane lungi, care le acoperă ochii şi faţa. Cert este că, în această vară, la Timişoara nu şi-a luat viaţa niciun emo-kid şi nici nu a încercat să o facă.

„Ni s-a creat o imagine falsă“

Flop are 20 de ani, e student în domeniul artei şi recunoaşte că este adept al curentului emo. Crescut doar de un singur părinte, Flop susţine că depresia face parte din viaţa lui, dar că asta îl şi ajută să se exprime prin artă.

Consideră că „cei mari“ nu înţeleg faptul că tinerii trebuie lăsaţi în pace, cu credinţele şi cu trăirile lor. „Nu mi se pare normal ca un cult pe care ni-l alegem să fie îngrădit. În mass-media ni s-a creat o imagine falsă, iar despre acei copii emo care informează poliţia nu pot avea decât cea mai proastă părere. Nu merită să fie emo. De fapt, cred eu, nici nu sunt. Nasol e că suntem văzuţi ca nişte infractori periculoşi când, de fapt, printr-un look neobişnuit, ne manifestăm doar nişte trăiri şi atât“, spune tânărul.

Profesorii combat emo

Singurii care se bucură de faptul că tinerii emo sunt monitorizaţi de cineva, de oricine, sunt profesorii. Mulţi spun că, mai ales după vacanţa mare, se trezesc la ore cu copii emo, cu care nu pot relaţiona. „Singura fericire e că la nivelul judeţului nu sunt foarte mulţi elevi adepţi ai curentului emo, deşi nu avem o statistică oficială. Cert este că după vacanţe sunt foarte vizibili. Cu timpul, intră în normal. E foarte bine că îi monitorizează poliţia, altfel ar putea ajunge la droguri sau chiar şi-ar lua viaţa. Tot ce trebuie e să li se ofere activităţi“, susţine Domoki Ladislau, inspector de specialitate pentru activităţi educative în cadrul ISJ Timiş.

EXCENTRICII

De la punkişti la emo kids

Potrivit definiţiei din Wikipedia, termenul „emo“ e deseori asociat stereotipic cu blugi strâmţi, breton lung, păr negru, tricouri strâmte inscripţionate cu numele unor trupe de rock, curele cu ţinte, catarame, tenişi din pânză sau alţi pantofi sport, vechi, ponosiţi, ochelari cu ramă neagră. Recent, trendul emo a fost asociat cu un stereotip ce constă în a fi emoţional, sensibil, timid, introvertit, anxios, cu stări de depresie, tendinţe de autoprovocare de răni, sinucidere.

„Copiii emo“ de pe vremea lui Ceauşescu, care îndrăzneau să facă abstracţie de uniforme, erau punkiştii sau rockerii. Desfrâul maxim era purtarea pletelor, uneori „fistichii“. Organele de ordine, care se implicau direct în procesul de „educare“, recurgeau adeseori la ameninţări care îi vizau inclusiv pe membrii familiei celui incriminat.

Sursă: www.evz.ro