Conferinta cu Jill si Stuart Briscoe - Sovata
Conferinta cu Jill si Stuart Briscoe - SovataÎn colaborare cu organizatorii Colocviului Dumitru Cornilescu, Fundaţia BIG Impact anunţă pentru perioada 9-12 Martie 2009, la Sala de Conferinţe “Margareta” a Hotelului Brădet din Sovata, desfăşurarea unei conferinţe cu participarea reputaţilor vorbitori creştini Jill şi Stuart Briscoe.     

Tematica generală a conferinţei este “Lucrarea Creştină, Căsnicia şi Familia Creştină: Repere Teologice Pauline din Epistolele către Corinteni şi Efeseni”. Stuart Briscoe a fost ordinat ca pastor senior al bisericii Elmbrook în anul 1970, după ce în Anglia a fost angajatul unei bănci şi implicat în lucrarea Evangheliei prin organizaţia Torchbearers (Purtătorii de Făclie).
În anii în care a fost pastor, biserica a crescut foarte mult şi alte câteva biserici au fost plantate în cartierele vecine. În toţi aceşti ani, Stuart a continuat să predice şi să dea învăţătură din Scripturi, atât în Statele Unite cât şi în multe alte ţări din lume. A publicat multe cărţi, iar în anul 1971 a pus bazele programului de radio şi televiziune „Telling the Truth” („Spuneţi adevărul”) care în prezent se bucură de o largă audienţă locală şi internaţională. După ce a slujit timp de treizeci de ani ca şi pastor senior la Elmbrook, Stuart este implicat în prezent, împreună cu Jill, într-o lucrare amplă de instruire şi ucenicizare a pastorilor, misionarilor şi altor lideri din biserici, lucrare care se desfăşoară în întreaga lume. Cu toate acestea, menţin o legătură strânsă cu Elmbrook Church, ai cărei misionari sunt. Stuart şi Jill Briscoe au trei copii şi treisprezece nepoţi.

Jill Briscoe a ajuns în Statele Unite când soţul ei a fost ordinat ca şi pastor senior al bisericii Elmbrook. La scurt timp a pus bazele lucrării cu copii preşcolari şi din clasele I-VII care s-a numit „God Squad” („Brigada Domnului”). Mai târziu a dezvoltat lucrarea cu femeile din cadrul bisericii. În toţi aceşti ani şi-a dedicat timpul familiei şi Domnului, fiind invitată ca vorbitor principal la multe conferinţe pe continentul Nord American. În 1971 s-a alăturat soţului ei şi personalului angajat la postul de radio şi televiziune „Telling the Truth” („Spuneţi adevărul”). Fondatoarea şi editorul şef al revistei Just Between Us („Între noi fie vorba”), Jill Briscoe încurajează şi oferă sprijin multor femei aflate în lucrarea de răspândire a Evangheliei. De asemenea, a slujit în bordul de garanţi al multor organizaţii creştine, printre care World Vision şi Christianity Today.

Participarea la această conferinţă se face doar prin înscriere în urma unei invitaţii primite de la organizatori. Cei care au asemenea invitaţie se pot înscrie aici.
 
Sursă: mersulvremurilor.ro
 

Comentarii 

 
0 #1 Tina 05-02-2009 23:24
Domnul sa-i binecuvinteze ptr. lucrarea pe care o fac, dar oare nu sunt destui lucratori ai lui Dumnezeu in Rominia care sa faca aceasta lucrare, si sa a faca fara inscriere si invitatii. Exista birocratie si la crestini?
Citat
 
 
0 #2 ionel cocos 26-02-2009 22:23
sint un pastor din jud mures si vreau sa papticip ,puteti sa imi trimiteti o invitatie ?
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii