CHRISTIADA 2010
Sample Image
 
“3D Decizia Determina Destinul” (30 aprilie - 1 mai)

Eram obişnuiţi să citim un anunţ asemănător în lunile toamnei, CHRISTIADA fiind una dintre conferinţele care ne făcea toamna mai frumoasă, şi unul din motivele pentru care atât de mult aşteptam acea perioadă a anului.

După un an în care şirul conferinţelor noastre s-a întrerupt, iată-ne îndrumaţi de Dumnezeu să punem baza unei întâlniri noi, având ca scop cunoaşterea tot mai profundă a lui Dumnezeu, de către noi, tinerii evanghelici. Aşteptam anul acesta foc proaspăt, schimbări ale relaţiei cu Dumnezeu, decizii noi şi punerea noastră în lucrare, ca membrii în trupul lui Cristos. Dorim ca această conferinţa să fie un cântec de primăvară  dedicat lui Dumnezeu care să ne întărească,  care să ne îndrume în alegerile si deciziile care ne vor influenţa viitorul şi chiar întreaga viaţa.
Cuvântul de bază al conferinţei având tema „3D Decizia Determina Destinul” ne va fi transmis de fratele Adi Mocanu din Oradea, iar în lauda şi închinare ne vor conduce grupurile DOMINI si MEMFIS  din Baia Mare.  

Programul conferinţei

Vineri 30 aprilie:
17.00 – 18.00  Inscrierea participantilor
18.00 – 21.00  Sesiunea I (Adi Mocanu)
 
Sâmbătă 1 mai
10.00 – 13.00 Sesiundea II (Adi Mocanu)
13.00 – 14.00 masa de pranz
15.30 - 16.30 seminarii(facultative)
Lauda si inchinare
Cunoscându-mi valoarea (seminar pentru fete)
Misiune
17.00-20.00 Sesiunea III (Adi Mocanu)

Pentru cei care veniţi din alte oraşe si aveţi nevoie de cazare sau daca doriţi alte informaţii despre desfăşurarea conferinţei aşteptăm să ne scrieţi la maranatabm@yahoo.com.

Departamentul de Tineret al Bisericii Maranata, Baia-Mare
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii