Şi de ce toate acestea, cu ce scop şi pentru cine? Simţim cum ne agasează prostia sau ne complăcem într-o mediocritate a cărui statut nu suntem capabili să-l depăşim?! sau poate că nu vrem? Ştim să găsim lucruri valoroase în jur, sau ne rezumăm în a o cauta pe Elodia? Ce contează, eu să mă simt bine, ar spune unii! Cât de amarnic se înşeală, viaţa trece, în timp ce ei sunt prinşi în mahmureala indolenţei şi a prostiei. Lucrurile bune nu vin de la sine, trebuie să fiu capabil să le caut şi să le identific, dar ceaţa de pe ochii unora nu le permite să realizeze aceste lucruri, valoarea şi lucrurile care înnobilează spiritul, lucrurile care te fac să vibrezi de încântare sunt închise împreună cu acea carte veche care nu a fost mişcată din bibliotecă, acea carte prăfuită din care îşi amintesc ei, că bunica mai citea.

Talerele lumii... o gogoaşă! Să fie adevărată această expresie? Să fie lumea, întreaga lume atât de plafonată încât să nu ştie care lucruri înnobilează spiritul, totul să fie într-un haos total? Nu, nici vorba nu cred că aşa se pune problema. Numai că agitaţia din jurul nostru, viteza cu care se desfăşoară totul nu ne mai lasă să descoperim acele “dulci nimicuri” care dau farmec trăirii pe acest pământ. Ajungem treptat ca să eliminăm ideea de trăire pe pământ şi o înlocuim cu simplă vieţuire. În loc să facem un salt calitativ odată cu tehnologia se pare că devenim robii ei şi nu ne putem desprinde de ea sau oare nu avem timp pentru asta? Suntem oare prinşi într-o buclă temporală din care nu avem posibilitatea de a evada? Sau nu vrem, pentru că asta ar presupune un efort, un efort pe care nu suntem dispuşi să îl facem? Aşa că mai bine stăm tolăniţi pe canapea, cu telecomanda în mână, zăcând în speranţa de a găsi “o lume” cu care să ne identificăm, să reuşim să ne desprindem de viaţa cotidiană, de agitaţie, însă ne lovim de ecranul rece al televizorului care nu ne lasă să evadăm, şi atunci ne resemnăm şi spunem deznădăjduiţi că nimic nu e bun, că nimic nu contează. În acele momente nu realizezi că tu ai vrut să intri într-o lume virtuală, într-o lume diferită de viaţa reală, însă care nu poate să te scoată din toropeala de zi cu zi, pentru că nu a fost creată să facă asta ci doar ca să te amăgească, să te facă să speri.

Ce e de făcut, interesează pe cineva, sau oare pe mine trebuie să mă intereseze, şi totuşi...!? Şi totuşi ce? Da, pe tine trebuie să te intereseze, nu pe alţii, tu eşti singura persoană capabilă de-a face ca viaţa ta să merite a fi trăită, viaţa e mai mult decât o telenovelă, decât o ştire bâlbâită, decât un meci prost, viaţa e altceva, e frumuseţe, e arta, e valoare, e dragoste, e speranţă. Încearcă să te identifici cu lucrurile acestea, caută-le, nu o să poţi face asta de la început, deoarece nu ai învăţat să trăieşti, dar încă nu e târziu, poţi face primul pas în a descoperi ce înseamnă A TRĂI. Zi de zi o să te trezeşti mai vesel, o să adormi mai împlinit, vei avea un somn mai liniştit. Astfel vei ajunge ca în luciditatea obosită a bătrâneţii să nu spui ca şi înţeleptul Solomon “totul este deşertăciune” ci o să poţi spune plin de bucurie: Am trăit!