Biserica Faclia – parerea lui Mihai Chirigut

Mihai ChirigutCred că această Biserică s-a născut mai întâi în inima lui Dumnezeu.
EL a fost cel care a iniţiat acest proiect.
EL a fost cel care a pregătit oamenii pentru asta.
EL a fost cel care a planificat şi ziua deschiderii şi locul în care se vor desfăşura slujbele.
EL a fost cel care a pregătit şi resursele financiare pentru noua biserică.

Baia Mare avea nevoie de o astfel de biserică. Consider că mediul penticostal din aceasta zonă se complace în legalism de prea mulţi ani.

Comunitatea penticostală, nu priveşte cu ochi buni mişcarea aceasta de înnoire. Din acest motiv, începând de la comitetul bisericii “mamă”, răspunsurile au fost bâlbâite şi contradictorii.

Au fost numiţi inclusiv de la amvonul bisericii “capre”. Autorul acestei afirmaţii este însuşi pastorul Talpoş Grigore din Zalău. Cei din conducerea bisericii n-au avut nimic de obiectat atunci. Au dat-o la întors câteva săptămâni mai târziu.

Filiala a lăsat decizia în seama Consiliului Cultului Penticostal. Cultul a lăsat-o în seama filialei. Tipic penticostal.

În toată bâlbâiala aceasta, 35 de oameni care s-au săturat de forme şi de tradiţii de la care nu se face rabat de prea mult timp, s-au hotărât să răspundă chemării lui Dumnezeu.

De vreo două luni se întâlnesc constant. Îşi fac planuri, se roagă împreună şi îşi caută o locaţie bună pentru noua biserică.

Ceea ce fac ei este logic. Ei au înţeles că fiecare generaţie este datoare să răspundă chemării lui Dumnezeu pentru ea. Că dacă vor pierde acest val, care a venit acum, s-ar putea să piardă şansa vieţii lor şi să fie responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru asta.

Probabil că nu vor reuşi să rămână în cadrul Cultului Penticostal. Vor fi purtaţi de la unul la altul până când se vor plictisi şi vor renunţa. Ori, li se vor găsi tot felul de motive pentru care nu li se poate elibera autorizaţie. Oricum, vestea bună este că mântuirea nu-i gestionată de Cultul Penticostal, ci o dă Hristos Domnul.

Am primit deja multe telefoane şi e-mailuri în care am fost întrebat dacă merg şi eu cu ei. Eu nu merg. Mi-am dorit să merg. Am crezut că voi merge. Dar, l-am întrebat pe Domnul care este planul Lui în ce mă priveşte. Mi-a spus că eu, nu trebuie să merg acum. Nu ştiu dacă voi primi acelaşi răspuns şi peste 2 luni sau peste 2 ani. Dar astăzi, acesta a fost mesajul Lui pentru mine.

Totuşi, asta nu înseamnă că nu susţin lucrarea aceasta şi că nu cred în ea. Dimpotrivă!

Autor: Mihai Chiriguţ  

Articol preluat de pe: www.pasi.ro


 

Comentarii 

 
0 #1 Administrator 29-01-2009 21:11
Multumim echipei www.pasi.ro pentru ca am primit acceptul sa preluam acest material.
Citat
 
 
0 #2 dana taut 29-01-2009 21:34
Total de acord cu Mihai! Domnul sa binecuvinteze biserica Faclia si sa lucreze cu putere!
Pomul il stim dupa rodul lui, nu? Toti cei care nu credeti ca e de la Domnul lucrarea aceasta..asteptati si vedeti roadele! Si atunci veti crede!
Citat
 
 
0 #3 Apple 29-01-2009 23:14
da Mihai, foarte adevarat ce zici :-)..

am fost la biserica cand cei din faclia au fost numiti \"capre\".. :-J

Sa facem fiecare dupa cum ne-a indemna Cel de Sus.. :-)
Citat
 
 
0 #4 Flaviu Les 30-01-2009 02:24
Mihai...ce sa zic fain articol sunt deacord cu tine...sincer m\'as fi dus da nu simt ca asta trebuie sa fac treaba mea,,,e la Munte deocamdata...am aici niste \"socoteli neincheiate\" trebe sa ma socotesc cu toti tinerii...eu personal trebuie sa fiu mai pocait si apoi consider ca ma pot gandi sa ma mut :-) dar cred ca Dumnezeu le va da izbanda in ceea ce fac. Amin Domnu sa ii binecuvanteze.
Citat
 
 
0 #5 Irimia Emanoil 30-01-2009 18:10
daca lucrarea e de la D-l cei ce se lupta cu ea sa nu se trezeasca ca lupta impotriva lui D-zeu

orice biserica trebuie sa fie mama si sa formeze lucratorei ca sa poata naste noi biserici
pacat ca in loc de sprijin lucrul acesta e privit altfel. asa numai lucrarea are de suferit si numele D-lui :cry: :cry: :cry: :cry:
Citat
 
 
0 #6 Stecto Samy 31-01-2009 14:15
Ma bucur de iesirea ta la rampa, MIhai. Sunt deacord cu tot ce ai zis si cred ca Acest vis s-a nascut in inima lui Dumnezeu inainte de intemeierea Lumii, atunci cand numele celor sfinti au fost scrise in cartea vietii, dupa hotararea suverana si libera a lui Dumnezeu. Cred deasemenea ca Baia Mare are nevoie de o noua biserica, una care sa refuze \"birocratia\" penticostala, plafonarea si nepasarea ei, fata de ceea ce ar trebui sa fi o biserica. Cred deasemenea ca Dumnezeu va fi cu ei.
Orasul Baia Mare are nevoie de Hristos, Dejul are nevoie de Hristos, Clujul are nevoie de Hristos, Romania are nevoie de Hristos. Dumnezeu ne-a trimis sa facem ucenici din toate neamurile, nu sa ne organizam in tot felul de structuri interne, plafonandu-ne si limitand lucrarea lui Dumnezeu de idei preconcepute, de pareri proprii si de \"principii\" de conducere a biserici etalonate la placerea pastorului, a presedintelui sau a stiu eu care.
Cred ca e vremea schimbari. Sunt constient deasemenea ca in urma acestui coment, nu voi fi lasat in pace de \"cei care se cred mari conducatori si....\" dar imi asum raspunderea celor scrise prin semnarea numelui complet.
Dumnezeu sa faca sa se mantuiasca Baia Mare prin Voia Domnului facuta prin cine vrea Domnul sa o faca, nu prin cine vrea cultul, sau comunitatea.
Penticostalilor sa nu uitam inceputurile noastre. Cand Gheorghe Bradin a declarat ca Dumnezeu vindeca si astazi si ca dUHUL sFANT SE MANIFESTA PRIN hARISMELE SPIRITUALE SI ASTAZI, bAPTISTII L0AU ANATEMIZAT SI IN URMA S-A DOVEDIT CEA MAI MARE MISCARE SPIRITUALA CRESTINA, DE DUPA RUSALII. sA NU NE TYREZIM FACAND JOCUL CELUI RAU, CREZAND CA LUPTAM IN NUMELE LUI DUMNEZEU SI PT EL, CA FARISEII DIN FAPTTELE APOSTOLILOR.
EU PROPUN O METODA BIBLICA PE CARE SA O URMAM: \"DACA ACEASTA LUCRARE VINE DE LA OAMENI (DESI NU CRED) EA SE VA NIMICI, DAR DACA VINE DE LA DUMNEZEU, SA NU NE TREZIM LUPTAND IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU\"
EU PERSONAL MA ROG PT ACEASTA LUCRARE, O SUSTIN SI MORAL SI CRED CA SI SLUJIND SI DUMNEZEU SA ISI FACA LUCRAREA DESAVARSITA. DOAMNE AJUTA, DOAMNE DA IZBANDA
Citat
 
 
0 #7 timotei vasut 31-01-2009 23:19
Un gind la inceput de drum. As vrea sa va incredintez pe toti din grupul FACLIA in bratul bunului stapin. Ptr voi, apoi ptr cei ce vor citi acest mesaj, un salut din Deutronom 13:4;Voi sa mergeti dupa Domnul, Dumnezeul vostru, si de El sa va temeti;poruncil e Lui sa le paziti; de glasul Lui sa asultati; Lui sa-I slujiti, si de El sa va alipiti. Inca un salut ptr Faclia ; Romani 1;8-10. D-l sa va binecuvinteze si sa va ajute sa biruiti raul prin bine.
Citat
 
 
0 #8 Anomin 31-01-2009 23:34
Eu cred ca astia de la Faclia o sa faca treaba buna. Sa lucreze Domnul Isus cu semne si minuni in Biserica Faclia. Dumnezeu sa binecuvinteze canducerea Biserici Domnul sa ii umple de puterea Duhul Sfant.
Citat
 
 
0 #9 ANONIM 01-02-2009 20:41
OM VEDEA OM VEDEA :zzz :-) :-) :-) :-) :-)
Citat
 
 
0 #10 LAviY 12-02-2009 13:41
Mihai....\'eu cred\'nu cred ca are un loc.Aceasta biserica este nascuta in inima Lui
Citat
 
 
0 #11 Karla 13-02-2009 18:30
\"Eu cred\"nu are un loc........ceva normal ca aceasta biserica,Faclia ,s-a nascut in inima lui Dumnezeu.....Dumnezeu a stiu ce se va intampla....El va stii ce se va intampla mai departe...daca va mai fi o alta biserica aceasta este deja nascuta in inima lui Dumnezeu
Citat
 
 
0 #12 juana 06-05-2009 20:47
cel mai bine ar fi mai chiri sa te mai pocaiesti si tu si sa/l lasi pe Domnul sa-si faca lucrarea ce o are cu privire la tine.sa nu-ti pierzi si tu acel pretios dar din partea Lui .Domnul sa te ajute sa ajungi un bun predicator! :lol:
Citat
 
 
0 #13 ask 07-05-2009 22:55
Mihai, da cu Filadelfia ce se aude? :-))
Citat
 
 
0 #14 ghita 14-05-2009 01:59
se pare ca intr-adevar este parerea ta, din moment ce Dumnezeu nu te-a lasat sa mergi cu ei. Domnul si-a spus Cuvantul si nu parerea, frate Mihai C. Domnul sa ne lumineze - traim zilele din urma cand cei mai multi aleg calea lata si cei ce stau in credinta data odata pentru totdeauna sfintilor - raman pe calea ingusta ( este sigura)
Citat
 
 
0 #15 crestin 14-05-2009 02:26
am vizionat o cantare cu niste tineri - Worship Faclia - dar nu mi se pare ca sunt pocaiti - cantau pe ritmuri de muzica de discoteca - daca totusi spune-ti ca sunt crestini - Y am sorry ! am gresit adresa, trebuie sa caut alta mai sigura.
Citat
 
 
0 #16 crestin 15-05-2009 23:31
Acum cand m-am uitat la poza ta - se vede ca esti satisfacut de alegerea facuta - v-ati facut biserica, sfidezi pe cei lasati in urma. Domnul sa va ajute sa cunoasteti adevarata fata a lui Dumnezeu = pocainta, smerenie, intelegere supunere.....
Citat
 
 
0 #17 radu_gheorghe 12-09-2009 09:21
:P doresc peste voi lumina duhului sint. doresc sa colaboram si sa va cunosc personal.ghita radu.
Citat
 
 
+1 #18 Elisei 14-02-2011 15:48
Pace voua dragi mei! Ma bucur foarte mult pentru voi cand aud caci in biserica Faclia din Baia Mare Dumnezeu lucreaza in chip asa de minunat sii sant persoane care se intorc la Domnul si l-au primit ca domn si mantuitor. Eu sunt in spania de ceva vreme suntem un grup care incepem sa facem o adunare aici in Albacete suntem numai 22 de pers ne adunam deocamdata intr-un coafor la o prietena dea noasta din romania.Au inceput sa vina din ce in ce mai multe persoane din diferite religi pana si musulmani si lea placut.Cerem sprijinul vostru a tuturor celor ce o sa citeasca acest mesaj sa ne sprijine in rugaciune pentru ca avem nevoie fff mult.Va multumesc fff mult iar cuvantul lui DUmnezeu ne spune "Iata ce eu vin curand si rasplata mea este cu mine ca sa dau fiecaruia dupa faptele lui"! Dumnezueu sa va binecuvinteze pe toti ne este dor de voi iar dc nu ne vom mai vedea aici pe pamant sa ne vedem cu toti in ceruri la tatal nostru! Amin!
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii