Acasa arrow Arhiva arrow Haideti sa facem lucrurile la care am fost chemati!
Haideti sa facem lucrurile la care am fost chemati! E-mail

Haideti sa facem lucrurile la care am fost chemati!,,Nu voi M-aţi ales pe Mine ci Eu v-am ales pe voi, şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. Vă poruncesc aceste lucruri  ca să vă iubiţi unii pe alţii.  Ioan15:16,17

Eram prin clasa a IV a când o prietena mai mare de la biserică, care era în aceeaşi şcoală cu mine, a venit într-o pauză să mă cheme într-o sală unde urma să ne întâlnim cu mai mulţi de la tineri din cadrul bisericii şi să ne rugăm. Nu am mers. Regret şi acuma, nu ştiu ce era în capul meu, dar mi s-a părut ciudat şi neobişnuit. Pe urmă aflau colegii mei şi nu vroiam asta.

Cu timpul am crescut mare şi la sfârşitul gimnaziului îmi doream atât de mult o întâlnire cu cei de la biserica din şcoala mea, îmi doream să fim uniţi şi cel mai mult îmi doream Dumnezeu să se folosească de noi în şcoala unde ne-a pus. Da într-adevăr noi suntem aleşi de  El şi mai frumos El ne-a pus cu un scop special în şcoala în care suntem.

T-ai gândit vreodată, drag elev, că Dumnezeu nu te-a pus la voia întâmplării în mediul în care trăieşti? Mor tinerii necreştini lângă noi, iar noi avem atât de des contact cu ei în viaţa cotidiană şi totuşi nu facem nimic. E adevărat că Dumnezeu în suveranitatea Lui poate schimba sufletele şi destinul celor de lângă noi, însă El vrea să facă aceasta cu mine şi cu tine şi vrea ca noi să lucram într-o echipă; pentru ca mai apoi sa aducem roada. Chiar cred drag cititor, că îţi doreşti să ai o comoară cât mai mare în cer.

Cu aceste obiective petcetluite în inima mea, am început să mă rog. Mă rugam pentru relaţia (care de fapt nici nu exista) dintre mine şi pocăiţii din şcoala mea, iar pe urmă am început să visez . Visam cum Dumnezeu poate să schimbe şcoala noastră prin noi şi mă gândeam la o mulţime de minuni care Dumnezeu le poate face prin intermediul nostru. Îmi doream enorm de mult o întâlnire cu pocăiţii din şcoala mea.

Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Într-o vineri ne-am adunat în număr destul de frumos într-o sală de clasă, noi, tinerii penticostali. Ne-am rugat pentru noi, pentru şcoala noastră, am cântat, am avut părtăşie unul cu altul şi în final I-am mulţumit Lui pentru tot. Eram aşa entuziasmată, simţeam că făceam ceva pentru Domnul Isus şi altă bucurie mai mare nu este decat să ştii că faci ceva de care El este mândru, şi El îţi acordă sprijinul Lui. Ne-am rugat mult , era o lupta.. însă noi eram în echipă cu Dumnezeu şi vom caştiga prin El. Am continuat săptămânal întâlnirile, am cerut sprijin în rugăciune în biserici. Poate vă întrebaţi dacă  profesorii au fost de acord cu întâlnirile noastre. Cel mai recomandat ar fi fost să depunem o cerere şi dacă va fi nevoie pe viitor, o vom face. Însă în aceste momente neavând probleme daca se iveşte ceva avem un raspuns deocamdata valabil: ,,Suntem în ora de religie”. Negăsindu-ne o oră convenabilă de religie pe care să o sacrificăm,se pare că am găsit o altă metodă.

Noi nu ne-am oprit aici, suntem un grup deja, devenim uniţi pe zi ce trece şi ne lăsăm la dispoziţia Lui Dumnezeu. Bineînţeles ne-am împrietenit foarte fain, am avut o întâlnire şi la cabană. Ne dorim pe viitor întâlniri doar cu noi, tinerii crestini, în care să ne zidim unul pe altul, şi o altă întâlnire în care să invităm necreştini. Pe urmă dorim ca această lucrare să se extindă, Dumnezeu să se folosească de tine în liceul unde eşti. Dumnezeu ne-a dat-o pe Ioana Hădărău alături, iar joi am organizat o întâlnire de discuţie cu tineri penticostali din toate liceele. Întâlnirea va avea loc joi 22 mai la ora 15:00, locul fiind Piaţa Milenium.

Pe urmă vom merge la biserica ,,Sfânta Treime”. Convinsă că Dumnezeu va lucra în chip minunat vă aştept la acea întâlnire, veţi vedea ce frumos lucrează Dumnezeu. Cei de lângă noi vor să-L cunoască pe Isus Hristos şi nu din basme şi poveşti ci de la unii care au o inimă în care locuieşte Duhul Sfânt. E timpul să le spunem să trăiască frumos. E timpul să lăsăm dragostea să se manifeste între noi şi sa ne iubim unii pe alţii.E porunca dată de Domnul Isus. Haideţi să fim o binecuvântare pentru cei din jurul nostru, să aducem multă roadă şi să dovedim că-L iubim pe Domnul Isus prin ascultarea poruncilor Lui.

Suntem aleşii Lui, oameni speciali prin care El vrea să-şi arate frumuseţea.  

Fiţi binecuvântaţi!      

Daria Luca


Vizualizari: 260

  Fii primul care comenteaza

Scrie comentariu
    Nume:
    E-mail
    Homepage
    Comentariu:



    Code:* Code

    v.1.4.6

     
    < Precedent   Urmator >


     
    Avem 3 vizitatori online