Admitere CBEE

O noutate pentru mediul academic evanghelic. O sectiune de jurnalism Instruire Media.

Sample ImageEste o mare binecuvântare faptul că România are aproape un milion de creştini evanghelici, mai mulţi decât oricare altă ţară din Europa. Totuşi lucrul acesta nu ne mulţumeşte, cât timp rămâne o mare mulţime care trebuie salvată.

La Colegiul Biblic Est European instruim plantatori de biserici, pastori, învăţători şi lucrători sociali care să slujească efectiv în măreaţa operă de zidire şi extindere a Împărăţiei lui Dumnezeu atât în România cât şi peste hotare. Preocuparea majoră este să fim puternic ancoraţi în Cuvântul lui Dumnezeu şi să asigurăm un puternic echilibru între cunoaşterea teoretică, formarea spirituală şi experienţa practică.

Ne punem la dispoziţia Domnului iar slava Lui se arată şi ne provoacă să umblăm pe urmele Sale. Am fost emoţionaţi de o scrisoare ce ne-a fost trimisă zilele trecute. O fostă studentă a şcolii noastre, din Republica Moldova ne scrie: „Nu v-am scris niciodată, însă astăzi mă gândeam la vremurile trăite acolo în Oradea şi la CBEE şi trebuie să recunosc că au fost cele mai binecuvântate timpuri de până acum. Vă scriu pentru a vă mulţumi pentru dăruirea pe care aţi avut-o în creşterea mea spirituală. Datorită profesorilor de la CBEE am ajuns să fiu o slujitoare a Domnului. Chiar dacă mi-a fost greu după absolvire şi nu vedeam rostul celor trei ani de instruire, astăzi pot spune cu toată convingerea că CBEE a fost tot ceea ce aveam nevoie. Dumnezeu mi-a călăuzit viaţa peste aşteptările mele...m-a adus într-un loc binecuvântat unde îl slujesc cu toata inima ... la Radio Micul Samaritean în Chişinău. Nici mie  nu-mi vine să cred că din fata aceea timidă Domnul a făcut o vorbitoare isteaţă pentru întreaga Moldovă, o parte din România şi Ucraina. E doar harul Lui!”

De-a lungul celor peste treisprezece ani de când funcţionăm, peste 200 de tineri dintre cei care  au terminat şcoala şi-au găsit deja locul de slujire. India, Indonesia, Pakistan, Turcia, China, Moldova sau Ucraina sunt câmpuri de misiune externă de care unii dintre ei şi-au legat inima, ceilalţi alegând să slujească în ţară, în pastoraţie şi în centre sociale. Obiectivul nostru ca şi şcoală este acela de a instrui şi susţine tinerii în a deveni ceea ce i-a chemat Dumnezeu să fie pentru Împărăţia Lui. Ca şi instituţie academică oferim cursuri la zi, cu specializarea Teologie Educaţie Creştină, cu durata de 3 ani, iar la graduare studentul primeşte o diplomă de nivel Bachelor, acreditată în Europa de către EEAA (European Evangelical Acrediting Association).

În toamna acestui an, CBEE îşi adaugă o specializare: Jurnalism – Instruire Media, care va avea durata de 3 ani. Eforturile noastre se vor concentra în sensul formării de tineri creştini care să slujească eficient în diferitele compartimente media: televiziune, radio, presă scrisă şi internet. Nevoia de oameni instruiţi în acest domeniu este extrem de mare, Mass Media fiind un mijloc prin care se poate ajunge cu Evanghelia şi în locurile cele mai potrivnice. Avem mărturii ale unor oameni care s-au întors la Dumnezeu în ţări în care creştinismul este interzis, iar mesajele recepţionate la radio, televiziune sau internet le-au vorbit despre Hristos, ducând astfel la mântuirea sufletelor lor. Credem că şi secţia de media va fi locul unde tinerii care răspund chemării Domnului vor fi formaţi ca profesionişti, ca apoi să poată fi mesageri eficienţi ai Evangheliei.

Admiterea pentru Jurnalism Instruire Media şi Teologie Educaţie Creştină va avea loc în 20 iulie. Admiterea se face pe bază de dosar, iar pentru Instruire Media este nevoie şi de un proiect. Detalii pe www.cbee.ro

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >

Reclama

Poezii

wallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaperwallpaper

Poezii

Ca o culoare - C. Dorobantu
Ce construiesti?! - C. Dorobantu
de tronare - R. Bucoiu
Nesabuinta - D.T. Vasut
Calcaiul Adevarului - D.T. Vasut
Si Te stiu - I. Coman
De ce sa mor? - I. Pirosca
De nu strigai - I. Pirosca
Muzica

Aleluia - Vitamina C
Ajutor si scut - Cristian Cazacu
 Azi ma inalt spre Tine - Cristi Ungur
 Dumnezeu minunat - Vitamina C
Fiul voii Tale - Andra & Fusion Music
 Mai aproape  - kL   
 Prin foc  - Cristian Cazacu
 Si tac - Andra & Fusion Music
 Te voi lauda - Vitamina C
 Vreau sa Te vad  - Vitamina C
      Colaboratori

     
     
     
      Flacara inchinarii